Dosar penal pentru braconaj piscicol

526

Doi tineri din Olt au fost prinşi de poliţiştii gorjeni pescuind ilegal pe râul Jiu. Cei doi tineri sunt acum cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, împreună cu lucrători din cadrul A.J.V.P.S. Gorj, au identificat în comuna Brăneşti doi tineri din Olt care pescuiau ilegal. „B.L.C., de 27 ani, din oraşul Balş, judeţul Olt şi P.C.R., de 29 ani, din comuna Baldovineşti, judeţul Olt, se aflau la braconaj piscicol. Urmare a verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat 300 metri setcă din fir textil, ce fusese introdusă de către cei doi tineri în râul Jiu. Aceasta a fost ridicată şi lăsată în custodia A.J.V.P.S. Gorj până la definitivarea cercetărilor. De asemenea, în setci, poliţiştii au găsit mai multe bucăţi de peşte, de diferite specii, cântărind aproximativ 3 kg”, a precizat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here