
B.G., de 47 ani, din Târgu–Cărbuneşti deţinea o armă neletală de tir, cu aer comprimat, pentru care nu avea acte. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică, poliţiştii au ridicat arma în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, faptă prevăzută de art. 136 indice 1 din Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor.
Dorina Cioplea