Dosar penal la Parchetul Motru și la DNA pentru fostul administrator special al UATAA

2802

Eugen Corcoață, fostul administrator special al Uzinei de Agent Termic și Alimentare cu Apă Motru, s-a ales cu două plângeri penale, depuse luna trecută, atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, cât și la Direcția Națională Anticorupție. Corcoață este acuzat, în aceste plângeri, de comiterea unor fapte penale legate în special de fals și uz de fals în formă continuată. Administratorul judiciar al uzinei, SIOMAX, a fost anunțat de demersul noii conduceri și a acceptat tacit reclamațiile la adresa fostului administrator special, cu motivația că nu cunoștea și nu a contribuit la comiterea faptelor de care este acuzat Corcoață.

Procurorii Parchetului Motru și cei ai DNA au în lucru două dosare penale pe numele lui Eugen Corcoață, fostul administrator special al UATAA. Dosarele au la bază plângerile noului administrator special care a depistat, în urma verificării unor documente, o serie de nereguli crase comise de Corcoață. Neregulile pornesc de la avantajarea unor consumatori, la tarife preferențiale, raportări fictive și evidențe duble spun noi reprezentanți ai UATAA, obligați să anunțe anchetatorii pentru a fi pasibili, la rândul lor, de acoperirea acestor fapte.
De altfel, la un calcul estimativ, 25% din energia termică și produsă de uzină se pare că nu era încasată, asta urmare a contractelor dezavantajoase sau a lipsei acestora. S-a depistat în actele uzinei că exista, de exemplu, o cerere de debranșare, făcută cu ani în urmă, pe clădiri mari. Cererea s-a operat în acte, dar nu și în fapt. Mai exact, solicitantul nu plătea, dar folosea agentul transmis de UATAA. Conducerea uzinei anunță că va încerca realizarea unui audit, dar cum societatea este în insolvență, acest demers ar fi interzis.

Vinovatul ,,C”
În ce privește responsabilii pentru pierderile aduse unității, toți cei implicați pasează vinovăția către fostul administrator special. Mai exact, Siomax către Corcoață, Dorin Hanu-fostul primar de Motru către Corcoață și noua conducere tot către Corcoață, doar ultimul găsește că nu s-ar face vinovat de nimic.
În ceea ce privește actuala perioadă, se anunță că uzina are combustibil asigurat până la finalul iernii, acesta fiind și plătit, dar și că se derulează procedura de achiziționare a gazelor naturale necesare pentru perioada de vară când se va porni un alt cazan.
Eugen Corcoață, membru PSD Motru, avea la uzină o indemnizație de 4200 de lei, stabilită prin lege, acesta încasând încă 3600 de lei de la Aparegio, dar și pensia de 5000 de lei.
ANAMARIA STOICA

1 COMENTARIU

  1. Consiliul local,primaria,acrionarii majoritari ai societatii vor da declararii la parchet.Stiau de aceste smecherii in mod clar si au tacut!Si uite asa,carciumarul de la bloc ingroapa coruptia si coruptii din primarie.Felicitari,Turlea!!

Dă-i un răspuns lui Gogosi Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here