La data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un barbat,de 69 ani din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ,,Stadion Municipal” din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze(rapel) a vaccinului contra virusului Covid-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că, iar fi administrat barbatului o altă doză de vaccin, decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu.