Copilăria este vârsta nevinovăției, când orice vis pare desprins din adevăr. Copilăria este un Rai în care, după cum spunea Regina Maria a României, ,,nu te poți înapoia după ce i-ai trecut pragul, intrând în lumea realităților’’. Copilăria înseamnă tinerețe lipsită de griji, nepăsare față de ceea ce se petrece în lumea înconjurătoare.
Fiecare dintre noi, cei în vârstă, o purtăm în suflet, ne este dor de ea. Este un paradis pierdut, vorba interpretei de muzică populară Adriana Antoni: ,,Așa este viața lăsată, să fii copil doar odată’’. Totul s-a schimbat în viața noastră, a celor vârstnici; am rămas doar cu nostalgia după anii de copilărie.
Eram copil. Alergam desculț prin iarbă, mergeam cu vacile pe Livezi, jucam hoina, gulea, cu mingi confecționate din părul de pe vaci. Așteptam cu nerăbdare iarna ca să mă dau cu sania ori cu niște blănițe desprinse din gard, înotam până la școală prin zăpada care ajungea uneori până la brâu.
Nu știam ce este banul, cum se câștigă, nu aveam grija zilei de mâine. Nu știam ce este televizorul, nici nu auzisem de el, nu știam ce este telefonul, tableta, calculatorul; nu aveam nici măcar aparat de radio. Nu știam de Tom și Jerry, de alte desene animate. Nu știam ce este ciocolata, tortul, înghețata, doar halvița și aia foarte rar, fructele, laptele, brânza, mămăliga.
Nu mi-a sărbătorit nimeni ziua de naștere sau a numelui, nu primeam cadouri, n-a venit niciodată pe la mine Moș Nicolae sau Moș Crăciun. Nu făcea nimeni petrecere copiilor cu zeci și sute de invitați, cu cadouri scumpe ca să artăm cine suntem.
Aveam însă, ca toți copiii de pe atunci, sufletul pur, nu știam ce este răutatea, mi se spunea mereu să nu furi, să nu minți, să nu înjuri că este păcat, să înveți carte că dacă nu, ai să rămâi la coada oilor și vacilor.
Deși lipsită de griji, copilăria noastră, a celor vârstnici, a fost însă lipsită de plăceri, pe care să fim sinceri, nu numai că nu le cunoșteam, dar nici nu le înțelegeam pe atunci. Erau alte vremuri. Acum lucrurile s-au schimbat, iar noi, vârstnicii, am rămas doar cu nostalgia anilor frumoși ai copilăriei, așa cum am trăit-o noi. Cât de vârstnici am fi, este imposibil ca în sufletul fiecăruia dintre noi să nu mai fie câte o fărâmă de copil.
Când vedem astăzi problemele cu care se confruntă copiii încă de mici, ne este și mai dor de copilărie. Parcă nu erau atâtea probleme; a dispărut sfințenia familiei, respectul între părinți și copii, față de oameni. Parcă nu erau atâtea boli, atâta ură, atâta goană după avere, obținută pe căi cinstite sau mai puțin cinstite, atâta nepăsare în a învăța, a te pregăti pentru viața de mai târziu.
Iată de ce, nouă vârstnicilor, ne este și mai dor după copilăria noastră sinceră, pură și nevinovată.
Constantin DÂRVĂREANU
