Asociația Oamenilor de Afaceri Gorjeni a reacționat, la sfârșitul săptămânii trecute, în mod public cu privire la modul în care autoritățile au reușit să facă aproape nefuncțional laboratorul de testare la COVID-19 și pentru care membrii asociației au donat în doar câteva zile circa 200.000 de euro. Președintele AOAG, Lelius Stănușoiu a ținut să reamintească faptul că scopul campaniei de strângere de fonduri a fost achiziționarea unui laborator genetic performant care să permită testarea și în privința altor 80 de boli și care să deservească întreaga populație a județului. „AOAG ia poziție față de situația nedorită în care se află momentan Laboratorul Genetic achiziționat cu eforturi substanțiale și printr-o mobilizare exemplară a mediului de afaceri, dar și a persoanelor fizice implicate. AOAG declară că scopul campaniei a fost realizat în momentul recepției laboratorului perfect funcțional. Toate celelalte chestiuni care țin de autorizațiile necesare funcționării în bune condiții a laboratorului, alături de organizarea și instruirea personalului medical ce urmează să își desfășoare activitatea în cadrul laboratorului, nu au făcut obiectul campaniei și nici nu intră în competența AOAG. Prin urmare, din respect pentru toți cei care au făcut posibilă achiziționarea acestui laborator performant, dar și din respect pentru beneficiarii direcți – cetățenii gorjeni, AOAG face apel la autoritățile publice și la persoanele publice locale (din mediul politic și medical) cu competențe în această speță, să facă în cel mai scurt timp posibil, toate demersurile necesare autorizării/acreditării laboratorului. Totodată, roagă instituțiile medicale abilitate să ia măsurile necesare instruirii personalului și organizării activității laboratorului genetic, astfel încât să permită testarea COVID-19, în scopul limitării răspândirii virusului, considerând că testarea în condiții optime a populației este de o importanță vitală în aceste momente pentru a se preveni răspândirea noului coronavirus”, se arată într-un comunicat de presă.
Gelu Ionescu