Donații pentru spitalul din Cărbunești

1496

Spitalul Orășenesc de Urgență din Târgu-Cărbunești, spital-suport în lupta contra COVID-19, beneficiază de sprijin din partea Asociației Zi de Bine, fondată de Melania Medeleanu.
O jurnalistă de la Digi24, originară din Târgu-Jiu, a demarat o campanie de strângere de fonduri prin intermediul acestei asociații. „Spitalul din Târgu-Cărbunești este singurul spital din județul Gorj desemnat să îngrijească doar bolnavi de COVID-19. Este nevoie de aparatură medicală, dezinfectanți și echipamente de protecție. E timpul să ne unim forțele, pentru că oricare dintre noi se poate îmbolnăvi. Sau tatăl, mama, bunicul ori altă rudă din Gorj. Suma pe care o donați, oricât de mică ar fi, poate face diferența dintre viață și moarte”, a fost mesajul jurnalistei.
Pentru spitalul din Cărbunești s-au strâns, până marți la prânz, 99 de donații în sumă totală de 16.388 de lei.
Deja, Asociația Zi de Bine a trimis două transporturi la Târgu-Cărbunești, în valoare totală de 20.000 de lei. Este vorba despre combinezoane, un injectomat, dezinfectante pentru suprafețe, gel dezinfectant pentru mâini, covoare dezinfectante, măști KN95, ochelari de protecție, viziere cu ecran de protecție, mănuși chirurgicale, botoși scurți, măști chirurgicale, halate impermeabile, lenjerii de pat de unică folosință și halate de unică folosință.
Donații se mai pot face până la sfârșitul lunii.
Ele pot fi făcute online, pe zidebine.galantom.ro, în dreptul campaniei pentru spitalul din Cărbunești, sau prin sms la 8862, cu textul SUS. Costul unui sms este de 4 euro.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here