Donarea de sânge, un „sport” rar

620
donare sangeCampania de donare de sânge demarată de Liga Studenţilor din Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu–Jiu nu a impresionat prea multă lume.

Deşi acţiunea a început încă de luni şi durează până astăzi, inclusiv, la Centrul de Transfuzii Târgu–Jiu au venit, până ieri, 29 de persoane, din care 26 studenţi.

„Sângele înseamnă viaţă! Donează sânge” este o campanie menită să sensibilizeze, în primul rând tinerii, pentru a dona sânge în ideea salvării unei vieţi. Studenţii nu s-au arătat, însă, foarte dornici să ajute, numai 26 venind, de luni, la Centrul pentru Transfuzii Târgu–Jiu. Pe lângă aceştia, au mai donat şi doi elevi şi o persoană de vârsta a doua. Campania se desfăşoară şi astăzi, între orele 08.30 şi 10.30. Pentru a convinge persoanele apte să vină să doneze sânge, la dispoziţia acestora sunt puse mai multe avantaje cum sunt analize gratuite RH, grupă sanguină, hepatită B, C, test HIV (SIDA), leucemie, sifilis, probe hepatice ALT. De asemenea, la cerere, donatorii pot beneficia de încă un set de analize şi anume calcemie, glicemie, EKG, colesterol, radiografie pulmonară. Se mai oferă adeverinţă de reducere cu 50% pentru transportul în comun, iar angajaţii cu carte de muncă primesc o zi liberă de la serviciu. Fiecărui donator i se vor da şapte bonuri de masă în valoare de aproximativ 56 de lei.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here