Doliu la CNET! O elevă a murit într-un accident de mașină

2538

Adolescenta de 17 ani, din Târgu-Jiu, care a fost grav rănită în urma accidentului care a avut loc sâmbătă seara, pe strada Narciselor, a decedat. Aceasta era elevă în clasa a XI-a, la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, iar colegii tinerei sunt în stare de șoc. Liceana a fost pasageră în autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, care obținuse permisul în urmă cu o lună. Tânărul a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod și apoi s-a oprit cu mașina într-o țeavă de gaze. Acesta și alți doi pasageri au ajuns la spital. Primele verificări au arătat că soferul circula cu viteză, fiind cercetat pentru ucidere din culpă.

“Sâmbătă, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, despre faptul că, pe strada Narciselor, a avut loc un accident rutier cu victime. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fata locului a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod și o țeavă de gaze. În urma impactului, atât șoferul, cât și o tânără de 17 ani și alți doi tineri, de 18 și 19 ani, toți din Târgu-Jiu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Corina Scurtu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. “Viața poate fi atât de crudă și nedreaptă uneori și încerci să înțelegi de ce? Drum lin, Cristina, copil minunat. Condoleanțe familiei și Dumnezeu să le dea putere. Mimi nu te va uita niciodată”, acesta
este mesajul postat de o prietenă, pe pagina de Facebook a tinerei de 17 ani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here