Doliu în presa gorjeană!

4224

Presa gorjeană este în doliu după ce azi-noapte, Mihaela Sîrbu, directorul și fondatorul ziarului Opinia Ta în Gorj, s-a stins din viață, după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Ela avea doar 39 de ani, vestea cumplită șocând astăzi jurnaliștii care au avut ocazia să lucreze, în ultimii ani, la publicația pe care aceasta o patrona. Pe rețelele de socializare s-au postat deja numeroase mesaje de condoleanțe prin intermediul cărora cei care au cunoscut-o pe Mihaela Sîrbu și-au exprimat tristețea și părerea de rău față de decesul mult prea devreme al acesteia.

Trupul neînsuflețit al Mihaelei Sîrbu a fost depus deja la Capela Bisericii Sf. Nicolae din Târgu-Jiu, în lăcașul de cult urmând, duminică, la orele amiezii, să fie oficiată și slujba religioasă. Înhumarea va avea loc apoi la Cimitirul Municipal.

Dumnezeu s-o odihnească în pace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.