Doichia din Muşeteşti, sărbătorită la 100 de ani

291

DOICHIAO femeie din comuna Muşeteşti, satul Pădureni, a împlinit duminică vârsta de 100 de ani. Evenimentul nu a fost trecut cu vederea de familie şi rude, autorităţile fiind alături, la acest moment plăcut, de centenara Doichia Băloi.

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, s-a deplasat la Muşeteşti pentru a o felicita pe mama Doichia cum îi spun cei apropiaţi. El nu a ajuns la sărbătorită cu mâinile goale ci încărcat de cadouri. L-a însoţit şi vicepreşedintele PSD, Bebe Viorel Ionică, care i-a urat vârstnicei, viaţă lungă şi sănătate, oferindu-i totodată un buchet de trandafiri şi un tort. Şi edilul localităţii i-a oferit sărbătoritei cadouri şi o diplomă de excelenţă.

Doichia Băloi locuieşte în comuna Muşeteşti. A împlinit ieri 100 de ani dar luciditatea şi inteligenţa de care a dat dovadă la primirea invitaţilor, i-a ascuns vârsta. Şi-a aşteptat oaspeţii aşezată în curte pe un scaun, zâmbind larg spre cei care veneau şi îi urau viaţă lungă. S-a îmbrăcat în costum naţional şi a IMG_2859glumit cu toţi cei care au trecut de porţile deschise ale gospodăriei. A primit cadouri numeroase. Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, a îmbrăţişat-o şi i-a urat la mulţi ani, aducându-i două coşuri cu bunătăţi. Fructe felurite, cozonaci, pâine împletită şi dulciuri se vedeau de sub ştergarele tradiţionale care acopereau coşurile ce i-au fost oferite cadou sărbătoritei. Doichia a mulţumit pentru tot şi i-a oferit lui Călinoiu o fotografie cu ea, pe care era scrisă o urare. Centenara îi ura lui Călinoiu să ajungă şi el la 100 de ani.

,,Cu mare plăcere ne-am deplasat în comuna Muşeteşti pentru a aniversa-o, la 100 de ani, pe Doichia, femeia care a ştiut să muncească, să îşi trăiască viaţa, dedicându-se familiei. Din acest motiv nu au uitat-o nici cei din familie, nici autorităţile locale. Este un exemplu pentru noi toţi. Trebuie să ne preţuim bătrânii şi să nu uităm că ne sunt de un real folos. Îi urez, multă sănătate şi viaţă lungă în continuare ”, a declarat Ion Călinoiu.

Cadouri peste cadouri

IMG_2874Cadouri numeroase a primit sărbătorita de la toţi invitaţii care s-au bucurat alături de ea la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.

,,Am fost martorii unui eveniment important petrecut în comuna Muşeteşti şi anume împlinirea vârstei de 100 de ani a doamnei Doichia. Atât cu televiziunea Antena 1 şi cu Gorjeanul suntem alături de cetăţenii din Gorj la tot felul de evenimente, de data aceasta a fost vorba despre un eveniment plăcut. Doresc la toată lumea sănătate, fericire aşa cum i-am urat şi vârstnicei sărbătorite”, a declarat Bebe Viorel Ionică, vicepreşedintele PSD Gorj, prezent alături de şeful judeţului la invitaţia familiei Băloi. Numeroase cadouri i-a oferit femeii şi edilul comunei Muşeteşti, Ion Ciobea. ,,Sărbătorim a 100-a primăvară pe fruntea mamei Doichia şi tragem speranţă să sărbătorim, în continuare, şi la alţi cetăţeni care au împlinit vârsta de 100 de ani. La ora actuală în comuna Muşeteşti mai avem un bătrân dar de 101 ani, el la 89-90 de ani umbla cu şapte vaci pe câmp. Mai avem o bătrână în satul Grui care în curând va împlini şi ea 100 de ani”, a declarat edilul local.

Viaţă cumpătată

IMG_2888Primarul comunei Muşeteşti a rostit numeroase vorbe frumoase la adresa sărbătoritei, descriind, totodată, viaţa acesteia. ,,Doinchia s-a născut în urmă cu 100 de ani în satul Stănceşti în familia Călugărul fiind al 7-lea copil, mezina familiei. Nu a avut niciodată cişmea în curte, dar a avut un izvor care a ieşit din stânca de munte şi pe care l-a folosit şi la spălat şi la băut. După 27 de ani s-a căsătorit în satul Pădureni cu Grigore Băloi, un om destoinic, fiind mai mic decât dumneaei cu trei ani. A dat naştere, la un copil, Ilie Băloi. Soţul a plecat la război vreo 7 ani, dar la întoarcere a găsit gospodăria mai înflorită, copilul mare şi pe mama Doichia în puterea vieţii. Au dus mai departe greutăţile familiei şi au ajuns să se bucure de naşterea nepotului, Grigore Băloi care a întreţinu-o pe mama Doichia aşa cum a făcut dânsa la timpurile dumneaei”, a explicat edilul local. Cele explicate de primar au fost susţinute de membrii familiei care s-au strâns pentru a marca aşa cum se cuvine aniversarea din viaţa mamei lor, a bunicii sau a străbunicii.

Secretul longevităţii: bunătate

Deşi are o pensie de numai 600 de lei, Doichia Băloi, nu suferă ca urmare a neajunsurilor materiale. Familia i-a fost aproape şi i-a întors sprijinul dat de-a lungul anilor. Doichia explică şi care crede ea că este secretul propriei longevităţi. ,,Ce-am văzut nu am văzut, ce-am auzit nu am auzit. Nu am văzut judecătorul niciodată în viaţa mea şi nu am făcut rău nimănui. Dumnezeu mi-a dat sănătate cum vă urez şi eu dumneavoastră şi noroc”, a spus zâmbind Doichia.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here