Doi tineri jucători s-au înţeles cu UCB

1698

Echipa de handbal CSU ,,Constantin Brâncuși” Târgu Jiu are conturat, în mare măsură, lotul cu care va aborda viitorul sezon. Universitarii au mai anunţat două transferuri. Conducerea clubului are înţelegeri de principiu cu Florentin Stali (22 de ani) şi Alexandru Stoica (18 ani). Cei doi vor semna pe un an de zile, cu posibilitate de prelungire pentru încă un campionat. Stali evoluează pe postul de extremă stânga. A făcut perioada junioratului la LPS Braila, iar ultima dată a evoluat pentru CSU Galați. Stoica, care poate juca extremă stânga sau inter stânga, vine de la CNE Sighişoara şi a mai trecut pe la CSS Caracal şi CSS Corabia. ,,În perioada următoare, vom perfecta un ultim transfer al unui jucător cu experiență în Divizia A, (extremă dreapta), ce provine de la o echipă care a participat anual în play-off-ul de promovare în Liga Zimbrilor și al cărui nume îl vom face public după perfectarea actelor de transfer. Acești trei jucători se alătură deja celor patru transferuri realizate: centrul/interul stânga Alin Manole (fost la CSU Pitești), extrema stângă Daniel Brânzău (fost la AHC Drobeta Turnu-Severin), Ştefan Maranca și Marcel Perete de la CSS Corabia. Cu aceste veniri la echipă, ne-am definitivat lotul cu care vom ataca viitorul sezon competițional al Diviziei A”, a declarat Virgil Popovici, directorul grupării gorjene.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.