Doi tineri din Târgu Jiu, soț și soție, au murit într-un teribil accident produs miercuri după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul București – Pitești, pe raza localității Ionești, din județul Dâmbovița.
Șoferul ar fi pierdut controlul volanului și s-a oprit cu mașina în glisiera mediană. În mașină se afla și copilul lor, în vârstă de cinci ani, care a scăpat cu viață și a fost transportat la spital.
„În urma evenimentului rutier au rezultat trei victime. Dintre acestea, două persoane încarcerate, inconștiente, care au fost transportate la spital și o persoană neîncarcerată, conștientă, care a fost și ea transportată la spital”, potrivit ISU Dâmbovița.
Alexandru și Diana Giurcă se întorceau cu copilul de la un control medical făcut în București.
Tânărul a lucrat ca bucătar în mai multe restaurante din Târgu Jiu, iar Diana era angajată la Centrul de zi „Christian” din Târgu Jiu.
„În această seară, un anunț apăsător și cumplit ne-a făcut să amuțim. Cu adânc regret în suflet vă anunțăm de decesul prețuitei noastre colege, Diana Giurcă, alături de soțul ei, Alexandru, într-un teribil accident rutier. Echipa Centrului Christian este alături de membrii familiilor îndoliate, Dumnezeu să-i întărească în aceste momente dramatice. Rămân în urmă doi copii de vârstă preșcolară. Odihnă veșnică, Diana și Alexandru!”, au transmis reprezentanții Centrului „Christian”.