Doi tineri din Leleşti, reţinuţi pentru tâlhărie

550

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, doi tineri în vârstă de 17, respectiv 20 de ani, din comuna Leleşti, suspectaţi că ar fi tâlhărit o tânără de 19 ani. Cei doi tineri au fost prezentaţi ieri Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă; instanţa de judecată a decis ca aceştia să fie cercetaţi în libertate, împotriva lor fiind dispusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 29 de zile.

Potrivit poliţiştilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cei doi tineri i-au smuls unei tinere geanta în care avea un telefon mobil şi mai multe bunuri personale. Incidentul s-a petrecut pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu. „În urma investigaţiilor efectuate şi activităţilor de cercetare desfăşurate, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, cu sprijinul poliţiştilor din comuna Leleşti, au identificat doi suspecţi ai unei infracţiuni de tâlhărie comise în noaptea de 11/12.01.2014, în Târgu-Jiu. În fapt, în noaptea respectivă, în jurul orei 01:30, aflându-se pe strada 30 Decembrie, din Tg.Jiu,  M.F.C., de 17 ani, în complicitate cu R.A.G., de 20 ani, ambii din comuna Leleşti, ar fi deposedat-o, prin smulgere, pe o tânără de 19 ani, de o geantă pe care aceasta o avea asupra sa, în care purta mai multe bunuri personale şi un telefon mobil. Urmare a probatoriului administrat, faţă de cei doi, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, pe bază de ordonanţă, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cercetaţi în libertate
Picture0444
In cursul zilei de marţi, cei doi suspecţi au fost prezentaţi Parchetului şi Judecătoriei Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Judecătorii au decis ca aceştia să fie cercetaţi în libertate.  „Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr.282/P/2014 privind pe inculpaţii Militaru Florin Cătălin, pentru săvârşirea infr. de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b şi c, alin. 2/1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 99-100 şi urm. C.pen. şi Rovenţa Alexandru Gabriel, pentru săvârşirea infr. de complicitate la tâlhărie prev. şi ped. de art. 26 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1 şi 2 lit. b şi c, alin. 2/1 lit. a C.pen. cu aplic. art. 75 lit. c C.pen. Impune inculpaţilor măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 29 de zile, începând cu 14.01.2014 şi până la 11.02.2014”, se arată în soluţia pronunţată de instanţă.
Pe durata măsurii, cei doi tineri trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la Postul de Poliţie al comunei Leleşti, desemnată cu supravegherea inculpaţilor, ori de câte ori sunt solicitaţi conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie; să nu schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Roxana Lupu

hqdefault1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here