Doi soți, băgați în carantină în urma unui scandal

1594

Două persoane, soț și soție, din comuna Țânțăreni, au fost băgate în carantină, luni, pentru că nu au respectat izolarea la domiciliu. Mai mult, bărbatul de 47 de ani ar fi provocat un scandal încheiat cu rănirea unui tânăr, din localitate. ,,La data de 15 iunie, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un tânăr de 19 ani, din comuna Țânțăreni, cu privire la faptul că a fost agresat fizic. La faţa locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit faptul că tânărul, în timp ce se afla pe un teren viran din comuna Țânțăreni, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovit de către un bărbat de 47 de ani, din comuna Țânțăreni. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.În urma verificărilor s-a stabilit faptul că bărbatul și soția acestuia, o femeie de 45 de ani, care a fost de față la conflict, figurau în autoizolare la domiciliu, nerespectând această măsură. Aceștia au primit amendă în valoare de 1.000 de lei, fiind introduși într-un centru de carantină.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.