Doi răniți, într-un accident spectaculos la Cătunele

987

Doi bărbați au fost răniţi, marți, în urma unui accident de circulaţie petrecut în localitatea Lupoaia. O mașină de taxi s-a oprit într-un pârâu. Atât șoferul, cât și pasagerul din Mehedinți au ajuns la spital. ,,La data de 9 iulie, polițiști din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Cătunele, a avut loc un accident rutier soldat cu două victime.
Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 22 de ani, din orașul Motru, în timp ce conducea un autoturism, pe Drumul Comunal 108 Lupoaia, într-o curbă periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul autoturismului și a părăsit partea carosabilă, plonjând într-un șanț de acumulare a apei pluviale. A rezultat rănirea conducătorului auto, precum și a unui bărbat de 20 ani, din localitatea Florești, județul Mehedinți, pasager al autoturismului. Cei doi bărbați au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Din cauza stării de sănătate, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, urmând să-i fie recoltate probe biologice de sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. La locul accidentului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Motru și o ambulanță SAJ GORJ, echipajele intervenind pentru descarcerarea victimelor.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here