Doi panduri, convocați la echipele naționale. Meciul cu Şimian ar putea fi amânat

1174

Pe adresa clubului Pandurii Târgu Jiu au sosit două telegrame de convocare la echipele naționale. Jucătorii vizați sunt Alberto Suently (25 de ani), fundaș central care evoluează pentru naționala statului Curacao, și Eric de Las Heras Izquierdo (19 ani), mijlocaș care reprezintă Andorra. Suently va da piept cu Bahrain și Noua Zeelandă, partidele fiind programate pe 6 și 9 octombrie. Andorra U21 va întâlni selecționatele similare ale Albaniei și Angliei pe 7 și 11 octombrie. Din păcate pentru antrenorul Călin Cojocaru, acesta nu s-a putut baza nici pe căpitanul Marian Pleașcă la ultimul meci, cel din urmă suferind o accidentare. În aceste condiții, principalul gorjenilor se gândește serios să solicite amânarea meciului cu Şimian. ,,E clar că avem un lot numeros, dar e clar că Marian este o pierdere pentru noi. Este foarte important şi dacă nu este pe teren, ne ajută foarte mult în vestiar, este un lider şi ne dă încredere. Ne bucurăm că îl avem alături. Sperăm să revină cât mai repede. După meciul următor, avem şi doi jucători convocaţi la naționalele lor şi să vedem poate o să amânăm etapele, pentru că avem acest drept”, a declarat Călin Cojocaru. Pandurii joacă vineri, 1 octombrie, în compania formației Aurul Brad, iar partida vizată pentru amânare este cea cu Viitorul Şimian, programată în deplasare pe 9 octombrie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here