Doi șoferi din județul Gorj au scăpat nevătămați, după ce au fost implicați, sâmbătă, în evenimente rutiere, pe raza județului Hunedoara. Primul accident a avut loc la Petroșani. O ambulanță în care se aflau șoferul, un copil de nouă ani și bunica acestuia, a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr din Gorj, care a lovit un pieton. Bărbatul care mergea pe marginea drumului a fost rănit. Minorul fusese preluat de la domiciliu pentru a fi transportat la Băile Felix, pentru recuperare. Acesta nu a fost rănit grav. “În jurul orei 09.00, un tânăr de 25 de ani, din județul Gorj, care conducea un autoturism pe DN66, în zona Dărănești, municipiul Petroșani, din direcția Petroșani-Târgu-Jiu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens, unde a acroșat o ambulanță, care circula în regim normal, din direcția Petroșani-Deva, după care a lovit un petroșănean de 58 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a pietonului. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Al doilea eveniment, declarat „tamponare” pentru că nu au fost înregistrate victime, a avut loc pe Drumul Național 66, pe Dealul Hațegului. O mașină cu numere de Gorj s-a răsturnat în șanț. În autovehicul se aflau șoferul și soția sa. „În autoturism se aflau un șofer în vârstă de 46 de ani, din Gorj, cu soția. Nu sunt răniți. Șoferul va fi sancționat contravențional și i se va elibera dovada de reparație a mașinii”, au precizat polițiștii.
L.F.