Doi bărbați din Mehedinți, depistați în timp ce efectuau transport ilegal de persoane în Gorj

1039

Polițiștii din Turceni au desfășurat, în weekend, acțiuni pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane și mărfuri. În timpul controalelor, sâmbătă, oamenii legii au depistat în trafic, pe DJ 674 Turceni, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, care efectua transport ilicit de persoane.
,,Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii Nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus ca măsură complementară suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioadă de șase luni și retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În aceeași zi, oamenii legii au identificat, în trafic, un bărbat de 42 de ani, din comuna Grozești, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 674 Turceni, care efectua transport ilegal de persoane.
,,Față de conducătorul auto, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu amendă în valoare de 5.000 lei. Totodată, polițiștii au dispus ca măsură complementară suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioada de șase luni și retragerea certificatului de înmatriculare si a plăcutelor cu numărul de înmatriculare”, a mai declarat Miruna Prejbeanu. Duminică, polițiștii au identificat, pe DE 79, în localitatea Brănești, un tânăr de 22 de ani, din comuna Dragotești, în timp ce transporta cu un autovehicul produse alimentare și nealimentare și băuturi alcoolice, pentru care nu a putut prezenta documente legale de proveniență. Acesta a fost sancționat. Totodată, polițiștii au dispus măsura complementară a confiscării produselor pentru care tânărul nu a putut prezenta documente de proveniență, în valoare de aproximativ 3.000 de lei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here