Doi administratori din Tismana, cercetaţi pentru evaziune fiscală

363

Doi gorjeni din oraşul Tismana, administratori ai unor firme din localitate, sunt cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit poliţiştilor, în perioada 2012-2013, cei doi bărbaţi nu au virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, datorate bugetului de stat.

În dimineaţa zilei de 8 ianuarie, poliţiştii din oraşul Tismana au întocmit dosare penale pe numele administratorilor a două firme din localitate. Motivul: cei doi bărbaţi nu şi-au achitat impozitele în perioada 2012-2013. „În data de 08 ianuarie a.c., în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Tismana au stabilit că Ş.M., de 41 ani, şi B.N.C., de 50 ani, ambii din localitate, administratori ai unor întreprinderi individuale din Tismana, nu au virat în perioada anilor 2012-2013 impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, datorate bugetului de stat. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here