De ceva vreme, recunosc faptul că m-am delectat la modul rafinat şi uşor egoist cu epigramele Doctorului Cornel Munteanu, dar în momentul în care am remarcat că elevii mei de la Colegiul Comercial sunt încântaţi de frumuseţea epigramelor, atunci când am dat cartea unuia dintre ei ca s-o “fotografieze”, decizia mea a fost una singură, aceea de a o prezenta cât mai repede cititorilor ziarului, cu scuzele de rigoare că nu am făcut-o mai demult, atât faţă de prietenul meu, doctorul Munteanu, dar şi faţă de gorjenii care merită să “guste” din frumuseţea acestor “şarje” umoristice!
Chiar dacă trăim într-un secol al tehnologiilor de vârf şi al globalizării, dar şi al luptei pentru resurse materiale şi umane, constatăm că lumea de azi este într-o continuă mişcare, într-o evoluţie care până nu demult ar fi părut de domeniul ştiinţifico-fantasticului. De aceea, poate credeţi că este un demers desuet să ne aplecăm asupra unui subiect ca epigrama, luat ca punct de reper, mai ales că el vine din lumea celor îmbrăcaţi în halate albe, din partea unui împătimit al scrisului, un medic de mare prestigiu şi un om care poate da atâtea reţete pentru alinarea inimilor noastre!
Prefaţa cărţii, epigramată cu atâta măiestrie de către Gheorghe Grigurcu, se instituie ca o pledoarie pentru cultivarea epigramei, cu atât mai mult cu cât genul acesta de creaţie a fost considerat de multe ori drept o cenuşăreasă a literaturii sau un simbol al decadenţei. Şi totuşi, epigrama a rezistat timpului mai mult decât alte genuri literare considerate la vremea lor prinţese sau chiar regine, iar “Doamna ce-a ales-o aseară” Dr. Cornel Munteanu se dovedeşte o prinţesă a umorului reconfortant şi dătător de speranţă! Pentru început, mi-aş permite să citez chiar epigrama care dă şi titlul cărţii, tocmai pentru a confirma aserţiunea că istoria epigramei şi a epigramiştilor a suferit nenumărate schimbări impuse, bineînţeles, de timp şi de moravuri, dar iată că azi, epigrama ni se dezvăluie în plină splendoare ca o pasăre Phoenix, născută din propria-i cenuşă metamorfozată în zbor astral. Aşadar, epigrama: “Doamna ce-am ales-o-aseară / Raiul mi l-a scos în faţă, /Ca amantă-i o comoară / Şi povară de-ar fi soaţă”, ne arată că Dr. Munteanu este un produs de excepţie, poate unul inscripţionat cu aprecieri extrem de pozitive în lumea fascinantă a epigramei, privită ca specie literară, ştiind că la anticii greci, ea era doar o inscripţie lapidară gravată pe morminte sau pe monumentele pentru slăvirea eroilor, cum dealtfel o indică şi etimologia cuvântului (epi – deasupra, gramma – inscripţie). Doctorul Munteanu se dovedeşte un condeier înzestrat şi neiertător cu cei din jurul său, colegi, amici sau neprieteni prin vocaţie, amintindu-ne că, în fond, majoritatea vechilor epigrame greceşti şi latine, nu sunt decât catrene morale sau madrigale, având mai puţine în comun cu epigrama contemporană, care este mai mult satirică, mai înţepătoare, sens pe care i l-a dat acum câteva secole limba franceză.
Metafora vitriolantă a doctorului epigramist se dovedeşte halucinantă şi punctual direcţionată, mai ales atunci când spune: “N-a fost mită, el se jură, /Vrând să-l creadă cei din jur, /Banii-au fost decât în gură,/ Mai bine-i băga în…”, punctele de suspensie fiind aici, nu doar o interferenţă cu un eventual cuvânt vulgar, ci, mai degrabă, o dovadă peremptorie că acest gen literar se potriveşte ca o mănuşă firii vesele a românului, cu înclinaţie spre glumă, ironie, ba chiar spre hazul de necaz. Inteligenţa nativă a Doctorului Cornel Munteanu, demonstrează că epigrama şi-a găsit un teren deosebit de fertil în saloanele în care el vindecă bolnavii sau în grădina casei sale în care sădeşte şi poveşti vânătoreşti! Sunt unii poeţi infatuaţi care consideră că epigrama este un gen facil, la îndemâna oricui, chiar şi a celor fără studii sau netalentaţi, dar, puşi în situaţia de a scrie o epigramă de valoare, cu sau fără temă dată, mulţi dintre ei au trebuit să recunoască imediat că nu este deloc un gen uşor şi accesibil.
Bun venit, domnule doctor, în lumea selectă a epigramiştilor, iar, cu toate că epigramiştii dau dovadă de un spirit analitic profund, de un umor deosebit şi de talentul de a-şi pune gândurile în versuri, epigramele domniei voastre sunt pline de haz şi ţintesc asupra unor probleme sociale acute care încununează un vârf al spiritului rafinat şi al inteligenţei care nu se dezminte pe ea însăşi! Indubitabil, epigramistul Cornel Munteanu confirmă pe deplin că, în primul rând, pentru a nu fi un banal catren, epigrama trebuie să aibă neapărat aşa-zisa poantă finală, cu care să înţepe ca o albină şi să atingă destinatarul. În încheierea prezentării cărţii “Doamna ce-am ales-o aseară…”, a minunatului doctor şi înzestrat epigramist, Cornel Munteanu, mi-aş îngădui să-i adresez un răspuns care se doreşte a fi pe măsură, chiar dacă nu reuşeşte să sintetizeze întrutotul preţuirea faţă de un om deosebit, faţă de un medic valoros şi faţă de un epigramist cu har: Doamna ce-ai ales-o-aseară /S-a făcut cu totul damă, /Ea, când caută să-ţi ceară, / O-ndulceşti cu-o epigramă!
Prof. Vasile Gogonea
