Apărută la Editura «MĂIASTRA», Târgu-Jiu, 2019, placheta de epigrame a reputatului doctor Cornel Munteanu, se poate spune că reprezintă, ca întotdeauna, o perlă a nestematelor epigramistice care împodobesc arealul cultural din spaţiul carpato-danubiano-pontic, mai ales prin savoarea «şarjelor» care nu iartă nimic din ceea ce merită să fie încondeiat cu acea culoare inconfundabilă a ouălor care încântă şi care ne aduc bucurie în sufletul nostru uşor siderat şi profund marcat de pandemia buclucaşă din zilele sărbătorilor pascale! Nu încape nici o discuţie că doctorul în medicină a fost odată un «june prim» de prima clasă, fascinant şi încântător, chiar seducător, dar, pentru cei care îl cunosc bine şi îl apreciază, aşa cum o merită cu prisosinţă, domnia sa mai păstrează şi astăzi, la o vârstă respectabilă, curajul, demnitatea şi tandreţea de a mărturisi în stilul său caracteristic, în maniera sa debordantă, adevărul, atunci când începe placheta prestigioasă despre care vorbim, cu epigrama «A fost odată», pe care o recită câteodată, cu vădită încântare şi distinsei sale Doamne, prof. Mihaela Munteanu!
,,Când eram în tinereţe,/ Făceam sport, mergeam la dame”…!
Spunem aceasta, pentru că doctorul Munteanu a fost, este şi va fi pentru totdeauna distinsul medic şi un fascinant interlocutor care vindecă pacienţii cu vorba savuroasă, plină de tâlc şi de înţelepciune, mai ales atunci când ne mărturiseşte cu francheţe, încă de la prima epigramă: ,,Când eram în tinereţe,/ Făceam sport, mergeam la dame,/ Pe când azi, la bătrâneţe,/ Mă ţin doar de epigrame” (sic!!??), cu precizarea expresă că domnul dr. Cornel Munteanu e mereu tânăr la suflet şi la minte, chiar şi plin de pasiune, mereu aflat la cea de-a doua tinereţe, pe care i-o dorim «fără bătrâneţe» şi într-o viaţă plină de fapte! O spunem aceasta, cu modesta competenţă a condeierului ziarist…colaborator, că epigramele doctorului Cornel Munteanu, pur şi simplu mustesc de parfum creator şi au o doză fascinantă de umor care încântă şi descumpăneşte, mai ales când ne spune ceea ce ştim cu toţii, dar, nu o spunem atât de frumos ca domnia sa, prin epigrama: «Cu femeile-i altfel, azi», pentru că prin viziunea sa, a descoperit…cheia femeilor, când o spune şi ne trezeşte la realitate: ,,Le-am iubit cincizeci de ani/ Căutând doar sentimentul./ Acum toate îmi cer bani – / S-a schimbat regulementul?”, iar, ca să-l provocăm şi noi pe distinsul epigramist medicinist, pentru că ne-a deşteptat mintea, merită să-i spunem că, de fapt, femeile respective au aflat mai demult că doctorul Munteanu are mulţi bani, dar, seducătoarele «sirene», poate nu cunosc şi faptul că marele doctor dăruieşte surplusul de arginţi agonisiţi cu multă muncă, pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, pentru a face lucruri minunate pentru biserica din satul natal!
,,Pe când azi, la bătrâneţe,/ Mă ţin doar de epigrame”!
Prin amploarea documentării şi a perspectivelor de abordare a stilului epigramistic, doctorul Cornel Munteanu exprimă şi posibilitatea unei clarităţi a exprimării literare şi a expunerii narative, scoţând în evidenţă caracterul echilibrat al judecăţilor sale critice şi al privirilor artistice, fiind evidente şi interferenţele epigramei cu viaţa literară şi cu viaţa social-politică a momentului, ceea ce depăşeşte limitele unor expuneri propriu-zise de motive sau de argumentări considerate retorice, mai ales când ne referim la epigrama: «Sarcină grea», nefiind vorba despre o sarcină de naştere, ci, despre o sarcină…politică, pentru că domnul Munteanu ne spune astfel: ,,Având Şeful o problemă,/ Pesediştii primesc temă: / Să dea lege pentru Nae, / Ca să scape de pârnaie”, evidenţiindu-se în acest fel o epigramă providenţială, pentru că Şeful e tot la Rahova…în carantină! Prin acest lucru, placheta prezentată este o carte cu totul specială, care demonstrează că un asemenea mănunchi de perle constituie o creaţie literară demnă de luat în seamă, pentru că satira şi ironia pe care se bazează stilul doctorului Munteanu sunt necesare în toate timpurile, dar, mai cu seamă în timpul pe care-l trăim astăzi, timp al tranziţiei de la pandemie la normalitate, un timp al unei lupte necurmate împotriva corupţiei fãrã de sfârşit şi fără de bun simţ, un timp al crizei, devenită şi ea aproape permanentă. Hotărât lucru, epigramele domnului doctor Cornel Munteanu au o implicare benefică de umor, care descreţeşte frunţile încruntate şi împovărate de grijile cotidiene, de fricile financiare, dar mai ales de spasmele morale, când aflăm în epigrama: «Femeia, ce mult contează», că numai Bunul Dumnezeu ne poate arăta miezul problemei: ,,Poate Dumnezeu să-ţi deie/ Tot ce vrei, dar eu îţi zic,: / Dacă-n pat nu ai femeie, / Parcă n-ai avea nimic”( sic!!). Adevărat, curat, Coane Cornele, curat şi just, «Nene Iancule», pentru că epigrama savuroasă a fost, este şi va fi «pilula» sănătăţii trupeşti şi sufleteşti, a sănătăţii mentale, tocmai, pentru a ne convinge pe noi înşine, că Doctorul Cornel Munteanu, în zile de necaz, prescrie reţeta cu «Stropi de haz»! (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA
