Doctorii Bobircă și Charaf Hmida au făcut echipă pentru depistarea cancerului la sân!

9733

Doi medici specialiști, unul din București și altul din Târgu-Jiu, au făcut echipă aici, în municipiu, pe domeniul chirurgie-ecografie pentru depistarea cancerului la sân. Cei doi doctori se află, lunar, la Târgu-Jiu, în această formulă, pentru pacientele care au nevoie de consultație, sfaturi și chiar intervenție chirurgicală în acest domeniu sensibil.

Pe 10 decembrie, așa cum a făcut-o și în această lună, la Târgu-Jiu va fi prezent din nou Dr. Florin Bobircă, medic primar chirurg, cu supraspecializare în chirurgia oncologică, care vă poate ajuta în descoperirea afecțiunilor sânului, îndrumarea către analizele necesare si orientarea către cel mai potrivit tratament. Echipa condusă de către Dr. Florin Bobircă, Șef de Lucrări la Universitatea de Medicină ,,Carol-Davila”, din București, este specializată în diagnosticul și tratamentul cancerului de sân, dar și în tehnica ganglionului santinelă și a operațiilor de conservare a sânului. De data aceasta, alături de Dr. Florin Bobircă va fi Dr. Charaf Hmida, medic specialist radiologie imagistica medicală la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, care va efectua ecografiile mamare. Și de această dată, doctorul Bobircă ne-a oferit informațiile necesare pentru a înțelege de ce în depistarea cancerului mamar este necesară o ecografie mamară.

Reporter: Explicați-ne care este rolul ecografiei mamare printre investigațiile imagistice utilizate în diagnosticul cancerului de sân?
Dr.Florin Bobircă: Ecografia de sân este investigația prin care se descoperă prezența unei formațiuni mamare cu caractere suspecte sau dimpotrivă. Aceasta se utilizează, de principiu, ca o investigație complementară cu mamografia. Tot prin ecografie se pot evidenția ganglionii din axilă (de la subraț) cu caractere normale sau suspecți de implicare canceroasă.

Rep.: În ce situații se mai folosește ecografia mamară?
Dr.F.B.: Ecografia mamară se folosește, de asemenea, și ca metodă ajutătoare în cadrul puncției-biopsie a tumorilor de sân, care se pot dovedi fie maligne, fie benigne. Această puncție tumorală se practică sub ghidaj ecografic pentru a crește acuratețea diagnosticului și pentru a reduce numărul de rezultate false. Pentru evaluarea postoperatorie a acestor paciente ecografia este, de asemenea, foarte utilă.

Rep.: Este ecografia mamară o analiza dureroasă?
Dr.F.B.: Ecografia, în general, este o investigație nedureroasă, neinvazivă și care nu produce niciun fel de repercursiuni asupra organismului. De asemenea, poate fi repetată ori de câte ori este nevoie.

Rep.: Înțelegem că pentru a oferi rezultate cât mai bune și mai rapide, v-ați asociat cu un medic specializat pe investigația ecografică mamară din Târgu-Jiu.
Dr.F.B.: Este adevărat! Pentru că avem scopuri comune, adică acelea de oferi consulturi și investigații cât mai bune și mai clare, am realizat această echipă locală, specializată pe diagnosticul tumorilor mamare, împreună cu Dr.Charaf Hmida, un medic deja cunoscut în Târgu-Jiu, specializat pe evaluarea ecografică mamară și care a și venit cu ideea acestei asocieri. Împreună vom putea efectua și puncții-biopsii mamare, sub ghidaj ecografic, pentru confirmarea diagnosticului.

Rep.: Unde veți face aceste consultații ,,în tandem”?
Dr.F.B.: Consultațiile, dar si puncțiile-biopsie sub ghidaj ecografic se vor desfășura lunar, începând cu data de 10 decembrie la ClinicLife Tg Jiu, Strada 23 August, nr.53, etaj 2.
Pentru programări chirurgie-ecografie puteți suna la numărul de telefon 0759.554.400.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here