Doar trei stadioane au avizul ISU

336

Tragedia ce a dus la pierderea unui număr mare de vieți în incendiul ce a avut loc în clubul Colectiv din Capitală a condus la o verificare mai atentă a stadioanelor pe care se dispută meciurile din Liga 1, iar concluzia este alarmantă. Dintre cele 13 stadioane pe care ar trebui să se joace în acest moment meciuri în Liga 1, doar trei sunt în conformitate cu normele prevăzute de lege în acest domeniu, iar unul dintre acestea este cel pe care Pandurii a ales să își dispute meciurile de pe teren propriu după ce a părăsit arena din Târgu-Jiu ce a fost demolată pentru a lăsa loc unui stadion nou, modern.
Pe lângă Stadionul “Municipal” din Drobeta Turnu Severin, avizul ISU l-au mai primit doar Stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj Napoca, acolo unde își dispută jocurile de pe teren propriu cei de la CFR Cluj, şi stadionul din Ştefan cel Mare, arenă care găzduiește în acest moment două echipe din Liga 1, Dinamo și FC Voluntari, ultima apelând la această variantă până când propriul stadion va fi finalizat.
O primă problemă legată de această situație a fost cea pe care Steaua a trebuit să o rezolve rapid mutându-și jocul din etapa a 17-a la Cluj din moment ce nici Arena Națională nu avea avizul ISU. Este foarte posibil ca în etapa viitoare și alte echipe să fie nevoite să apeleze la alte arene decât cele tradiționale, însă la fel de posibil este ca până la data următoarei etape, întârziată de meciul naționalei, problemele descoperite să fie remediate și arenele să-și primească avizele de funcționare.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here