Universitatea Craiova s-a chinuit teribil pentru a obține prima victorie pe teren propriu din 2024. Oltenii au trecut de FC Voluntari, 2-1, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 27 din Superligă. Baiaram a deschis scorul repede (`7), dar o pasă prea moale a lui Nicușor Bancu a provocat un penalty comis de portarul Laurențiu Popescu la Dumiter. Robert Popescu a transformat lovitura de pedeapsă (`54). Craiova și-a creat puține șanse de a trece în avantaj, deși a dominat teritorial, Mitriță și Houri fiind singurii jucători periculoși pentru poarta adversă. În schimb, Laurențiu Popescu și Vladimir Screciu au salvat-o pe Craiova de la a încasa pe ,,contre”. Într-un final, un fundaș a asigurat succesul ,,juveților”. Intrat de două minute, Maldonado a marcat după o lovitură liberă executată de Mitriță (`84). Oaspeții au primit un penalty, în minutul 90+6, după o simulare grosolană a lui Carnat, dar arbitrii din camera VAR l-au chemat pe Adrian Cojocaru să-și revizuiască decizia, iar centralul a fluierat finalul după ce s-a convins de talentul actoricesc al ,,victimei”. Chiar și așa, arbitrii au intrat în discursul lui Ivaylo Petev. Antrenorul bulgar nu crede că echipa sa a rezolvat calificarea în play-off, și a găsit din nou alibi pentru jocul lipsit de consistență. ,,Eu cred că noi meritam mai mult să câştigăm faţă de adversarii noştri, am jucat o primă repriză foarte solidă, în a doua repriză n-am intrat foarte concentraţi. Au fost foarte bune combinaţiile din prima parte, am creat câteva situaţii foarte bune. Problema la noi este psihică, eu ştiu că jucătorii pot mult mai mult, în următoarele meciuri vom arăta asta. În acest moment am pierdut foarte multe puncte, încă o dată, o să îmi permit să vorbesc despre arbitrii, până acum cred că ei ne-au luat 8 sau 10 puncte, este un fapt! Nu ştiu din ce motiv se comporta aşa cu echipa noastră, în fiecare meci (n.r. dacă sunt calificaţi în play-off). Bineînţeles că nu, prima dată trebuie să se recupereze jucătorii pentru că în trei zile avem meci. O să avem un adversar foarte dur, mai ales că este şi gazdă, şi noi ieşim să jucam pentru victorie (n.r. despre greşelile individuale din defensivă). Noi în fiecare zi lucrăm să reparam aceste greşeli, şi speram că, la un moment dat, aceste greşeli o să se oprească”, a declarat Petev, la finalul partidei.
Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpăţînă, Screciu, Badelj (’82, Maldonado), Bancu – Creţu (’75, Blesa), Anzor, Houri – Baiaram, Markovic (’59, Koljic), Mitriţă. Antrenor: Ivaylo Petev.
FC Voluntari: Fernandez Collado – Ricardinho (’73, Cascini), Turda, Matricardi, Aliji – Raţă, Crepulja (’89, D. Florea), A. Ciobanu (’46, Nemec) – Carnat, Dumiter (’79, Paz), R. Popescu. Antrenor: Nicolae Dică.
Craiova a urcat pe locul 4, cu 42 de puncte.
Cătălin Pasăre