Doar promovarea contează! UCB îşi face super echipă

702

CS Universitatea “Constantin Brâncuşi” vrea să readucă handbalul de mare performanţă la Târgu-Jiu. După ce, anul trecut, cu o formaţie alcătuită doar din jucători tineri, echipa lui Adrian Gorun a luat contact cu eşalonul secund, banii de la Consiliul Judeţean îi determină pe UCB-işti să-şi dorească mai mult. Astfel, după ce au bătut palma cu Elvis Acsinia, Ovidiu Ianăşi şi Bogdan Motoi, gorjenii vor mai transfera încă 6-7 jucători. Achiziţiile vizează în special linia de 9 metri, dar la Târgu-Jiu ar mai putea sosi şi alţi doi portari. “Ne-am propus să facem 10 transferuri în această vară. Obiectivul pentru anul viitor este promovarea directă, locul întâi. Avem şi culoar bun anul acesta, Satu Mare s-a desfiinţat, Oradea nu vrea în momentul acesta să intre în Liga Naţională, aşa că ar rămâne să ne luptăm cu Braşov, Cluj, Sighişoara, echipele care au fost în faţa noastră. Dacă am jucat cu «ai mici» anul trecut, şi nu ne-am făcut de râs, chiar am făcut şi surprize, cu lotul pe care ni-l formăm, eu spun că avem o şansă foarte bună. Campionatul este mai slab valoric, e normal, lipsa echipei din Baia Mare, care a intrat în prima ligă, se va vedea. Dar, dacă aveam jucătorii cu care ne-am înţeles acum, puteam să ne batem şi cu Baia Mare. E un culoar cu care te întâlneşti foarte rar”, a admis antrenorul Adrian Gorun. Handbaliştii încă aşteaptă ca noua Polivalentă să fie terminată, iar oficialii de la UCB vor un amical tare pentru a-i acomoda din nou pe fani cu gustul meciurilor spectaculoase. “Aşteptăm şi noi să se finalizeze lucrările la noua Sală Polivalentă. Ne-am fi dorit să o inaugurăm cu o echipă de primă ligă, ne gândeam chiar la Dinamo, ca să vină lumea, să facem o reclamă bună”, a mai spus Gorun.

Director şi antrenor!
Profesorul Adrian Gorun va avea mai multă treabă în perioada următoare. Antrenorul de la “Constantin Brâncuşi” este acum şi director sportiv al clubului, şi are prerogative similare cu un manager de la fotbal. “În afară de ce făceam până acum ca antrenor am şi responsabilitatea de a negocia cu nişte jucători, de a semna contracte. Mi-am făcut un staff, am maseur, kinetoterapeut, organizator de competiţii, tot ce trebuie la un club adevărat. Vreau să fim profesionişti, nu doar să părem”, a declarat Gorun. În mare, a fost stabilit şi programul de pregătire, UCB urmând să petreacă perioada de acumulare în Gorj. “Pe 1 august e reunirea lotului, o să începem cu acomodarea la efort, aici, la Târgu-Jiu, în Sala de la Litovoi. Pe 6 august plecăm în cantonament la Săcelu, o săptămână, după care vom urca la Rânca. Când revenim ne apucăm de treabă, cu mingea, în sală. Sezonul începe în septembrie, după ce va începe Liga Naţională”, a declarat antrenorul formaţiei noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.