Doar pretenţii! Steaua a câştigat meritat duelul cu Pandurii

308
Lucian Sanmartean in meciul de fotbal Pandurii Targu Jiu - Steaua Bucuresti din etapa a VI-a a Ligii 1 Orange, disputat pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, sambata 27 august 2016.

Pandurii spera să profite de oboseala Stelei, şi să-şi ia revanşa, la Severin, în faţa echipei care i-a pricinuit ultima înfrângere din Liga I. Un alt punct de atracţie al partidei cu formaţia din Capitală îl reprezenta duelul dintre Sânmărtean şi Stanciu, cei doi oameni care reprezintă, probabil, trecutul şi viitorul echipei naţionale.

Filmul meciului
Spectacolul din tribune nu a mai fost atât de intens ca în meciurile precedente cu Steaua, puţin peste 5.000 de spectatori fiind prezenţi din Mehedinţi. Partida a început cu oamenii lui Reghecampf la timonă, iar Lazar a reţinut în doi timpi şutul lui Stanciu de la 20 de metri. În minutul 25, Boldrin a executat periculos o lovitură liberă, dar mingea a trecut puţin peste vinclu. Pandurii a stat la cutie şi a avut cea mai mare ocazie a primei părţi în minutul 40. Mrzjlak a scăpat singur cu portarul, dar a pierdut un tempo şi a şutat telefonat în braţele lui Niţă.
Steaua şi-a intensificat dominarea în partea secundă, iar oaspeţii au părut mai proaspeţi în ciuda deplasării din Anglia de la mijlocul săptămânii. Herea a ratat deschiderea scorului în minutul 59, iar la numai câteva secunde, Pleaşcă s-a dovedit providenţial în faţa lui Tănase. Pandurii nu a mai scăpat de gol în minutul 68, când Boldrin l-a surprins pe Lazar cu un şut la colţul scurt din lovitură liberă. Paradoxal, tot Steaua a fost mai insistentă şi după “trasorul” brazilianului, iar Stanciu a trimis puţin peste în minutul 73. Peste numai 4 minute, Lazar a scos balonul din vinclu după o execuţie acrobatică a lui Tănase, iar în minutul 79 Hamroun a fost aproape de a majora diferenţa după altă lovitură liberă. Cu toate că au fost inferiori, gorjenii puteau egala la ultima fază, dar Vali Alexandru nu a putut ajunge la o minge deviată greşit de Tamaş. Echipa patronată de Gigi Becali a urcat pe primul loc al clasamentului, în timp ce Pandurii au rămas cu 9 puncte, după 6 runde.pandurii steaua 22

Petre Grigoraş: Din păcate, a venit acea execuţie şi, pe fondul unei greşeli a portarului, s-a înscris acel gol şi am pierdut partida. Cu Steaua ai trei-patru situaţii, dacă nu reuşeşti să înscri este foarte greu să scoţi un rezultat de egalitate. Cred că am făcut un joc bun, trebuie să felicit echipa pentru că am stat destul de bine în teren şi am avut situaţii foarte bune de a marca. Poate am fi meritat un rezultat de egalitate.

George Ţucudean: Nu sunt neapărat dezamăgit, cât frustrat. Am făcut tot ceea ce ne-a spus domnul Grigoraş, am respectat tactic, dar iată că o fază fixă a făcut diferenţa. Dacă eram mai atenţi puteam să marcăm în prima repriză, dar acesta este fotbalul. Am dat totul, nu avem ce să ne reproşăm.

Lucian Sânmărtean: Am făcut un joc tactic destul de bun, ne-am închis destul de bine, în faţa unui adversar care a controlat jocul, un adversar cu experienţă, cu jucători de calitate. Cred că la prima ocazie a lui Filip, alta era soarta jocului dacă marca, aveam altă încredere şi alte speranţe. Pentru noi ar fi fost bun şi un 0-0, era important să nu pierdem.

Laurenţiu Reghecampf: A fost un meci greu, aşa cum ne aşteptam. Este foarte greu să joci împotriva unor echipe care nu se deschid, care încearcă să se apere tot timpul. În prima repriză nu am avut soluții pentru că am făcut foarte multe atingeri. Mai avem de lucrat, important este că am câștigat cele trei puncte. Noi sperăm să câștigăm fiecare meci și să rămânem pe primul loc până la final.”

Nicuşor Stanciu: “Vreau să dedic această victorie băiatului care a decedat după derbi. Vreau să le transmit condoleanţe familiei şi tuturor suporterilor dinamovişti. A fost destul de dificil să îl am pe Sânmărtean adversar, toată lumea ştie ce jucător bun este Luci, ce calitate are, iar eu sunt privilegiat că l-am avut atât coleg, cât şi adversar şi mă bucur că am avut onoarea să învăţ de la unul dintre cei mai bun jucători pe care i-am văzut vreodată”.

Fernando Boldrin: A fost un gol frumos, am văzut că portarul era ieşit şi am vrut să dau la poartă. Nu contează cine dă gol, contează ca Steaua să câştige fiecare meci.

Pandurii Tg-Jiu – FC Steaua: 0-1 (0-0)
A marcat: Boldrin 68`
Pandurii: Lazar – Pleaşcă, Vasiljevic, Piţian, Grecu – Mrzljak (Răuţă 82`), Obodo – Voiculet, Sânmărtean (Munteanu 82`), Herea (Alexandru 82`) – Ţucudean. Antrenor: Petre Grigoraş.
FC Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Mitrea, Momcilovic – Achim (Bourceanu 46`), Boldrin (Ov. Popescu 72`) – Popa, Stanciu, De Amorim (Hamroun 46`) – Fl. Tănase. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad), Octavian Şovre (Oradea), Valentin Avram (Bucuresti)
Cartonaşe galbene: Mrzljak 66`, Pleaşcă 70`, Voiculeţ 78`, Răuţă 86`, Ţucudean 90+2`/ Enache 25`, Fl. Tănase 56`, Mitrea 90+3`
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here