Doar parlamentarii social-democrați, prezenți la referendumul pentru familie

475

Florin Cârciumaru și Scarlat Iriza, cei doi senatori ai PSD Gorj, și deputații Elvira Șarapatin și Mihai Weber, au arătat că au votat la referendumul pentru familie, la secțiile de votare din municipiul Târgu-Jiu. Deși prezența a fost slabe la urne, sâmbătă, atât în Gorj, cât și la nivel național, cei patru parlametari au îndemnat, prin gestul lor civic, gorjenii să le urmeze exemplul.

Preşedintele PSD Gorj, senatorul Florin Cârciumaru, a declarat, sâmbătă, la ieşirea de la urne, că a votat pentru ca nepoţii şi copiii tuturor cetăţenilor ţării să trăiască într-o societate sănătoasă. „Am mers la vot cu inima deschisă si am votat la Referendumul pentru familia normală pentru ca nepoţii şi copiii noştri să trăiască într-o societate sănătoasă!”, a spus Florin Cârciumaru. El a fost însoţit de soţia sa, cei doi exprimându-şi opţiunea de vot la Şcoala nr. 7 din Vădeni.Elvira Șarapatin, deputat PSD, și-a exercitat dreptul la vot, sâmbătă, la ora 11.00, la una dintre secțiile aflate în incinta Școlii Sf. Nicolae. Însoțită de soțul său, Elvira Șarapatin a declarat la ieșirea de la urne următoarele: “Cred în educația primită, în familie, de la mama și de la tatăl meu. Îmi doresc ca aceste lucruri să nu se schimbe nici pentru generațiile viitoare, iar conduita în societate să fie dată urmașilor atât de mamă, cât și de tată, cum se întâmplă, de secole, în familiile tradiționale românești”. Deputatul Mihai Weber a votat, de asemenea, la una dintre secțiile din incinta Liceului nr.2 din municipiu declarând, după scrutin, următoarele: “referendumul pentru familie este unul important pentru tradițiile noastre creștine, pentru modul în care dorim să ne trăim viața și să ne educăm copiii. Vă îndemn să vă exprimați opinia în cadrul acestui referendum, indiferent care vă este opțiunea”. În ceea ce îl privește pe senatorul Scarlat Iriza, acesta a votat, sâmbătă dimineața, la școala din Lelești. În prima zi a referendumului, prezența la urne în Gorj a fost de nici 6%. Și-au exprimat dorința de a vota 242 de deținuți din Penitenciarul Târgu-Jiu și trei persoane reținute din arestul IPJ Gorj. Duminică, la ora 13.00, prezența la urne în Gorj era de doar 10,17%.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here