DNA a finalizat cercetările în cazul lui Antonie – Fostul director al Diviziei Miniere, trimis din nou în judecată

653

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au finalizat rapid cercetările în cazul fostului director al Diviziei Miniere, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Daniel Antonie, aflat în prezent sub control judiciar, a fost deferit, din nou, Justiției. Dosarul a fost trimis, vineri, la Tribunalul Gorj, bărbatul fiind judecat pentru abuz în serviciu, alături de alte trei persoane, printre care se află administratorul firmei de la care compania a cumpărat furtunuri pentru stingerea incendiilor și un alt director din CEO. Magistrații au decis ca directorul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia să nu mai exercite această profesie, timp de 60 de zile. ”Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Antonie Daniel trebuie să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA”, au stabilit procurorii DNA. La primul termen, judecătorul de caz, de la Tribunalul Gorj, va decide dacă se impune această măsură și în timpul procesului. De această dată, anchetatorii îl acuză că ar fi prejudiciat bugetul companiei prin cumpărarea, la prețuri mult mai mari decât în realitate, a unor furtunuri și truse medicale. ”Nu vă pot da nicio declarație. Așteptăm să vedem ce spune instanța. Nu sunt vinovat”, a declarat Daniel Antonie. Procurorii au o altă variantă.

print screen antonie

”În perioada octombrie 2013-martie 2014, inculpatul Antonie Daniel, în calitate de director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, beneficiind de complicitatea și a altor persoane, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea la prețuri supraevaluate de către societatea pe care o conducea a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor şi 170 truse sanitare de prim ajutor. Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, inculpatul Antonie Daniel a prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 de lei”, susțin procurorii DNA. De această dată, Complexul Energetic Oltenia s-a constituit parte civilă în proces.

Prima reacție după ancheta DNA: ”Mi se pare o porcărie!”
Florin Temelie, administratorul societății TFR TEMINVEST SRL, trimis în judecată, alături de Daniel Antonie, a precizat, pentru Gorjeanul, că nu știe motivul pentru care a fost deferit Justiției, declarându-se nevinovat. ”Mi se pare o porcărie. Am fost chemat la DNA, la Craiova. Am dat o declarație. M-am depus la CEO, am depus oferta, a fost acceptată, am dus marfa. Asta a fost tot! A fost cu încredințare directă. Interesul meu a fost să obțin acel contract, eu am stabilit niște prețuri. Unde e vina mea? Acelea au fost prețurile firmei mele. Nu înțeleg unde s-a greșit și ce anume este ilegal? Am oferit furtunurile pentru pompieri. Nu doar la CEO. Nu am avut nicio reclamație vreodată. Nu este vorba despre suprapreț. Firma mea a avut contracte și cu alte societăți. Nu știu nici măcar ce acuzație mi se aduce, pentru ce infracțiune am fost trimis în judecată. Eu nu am mai fost niciodată la DNA. Pe mine clar m-a afectat, mai ales când voi merge să închei alte contracte, pentru că voi fi asociat cu acest dosar. Pe domnul Antonie l-am văzut o singură dată în viața mea, pe hol, când mi-a sunat telefonul și mi-a făcut observație că aveam ca sonerie imnul Craiovei. Nu am avut treabă niciodată cu acesta. ”, a declarat Florin Temelie, în exclusivitate pentru Gorjeanul. În aceeași cauză, inculpat este și cumnatul său. ”Este soțul surorii mele de 15 ani. Era șoferul meu. Nu văd ce legătură are în acest dosar”, a mai spus Florin Temelie.
În celălalt dosar, supranumit ”Bani pentru Medințu”, Daniel Antonie a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, pe 8 iunie, alături de Laurențiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, acuzat de abuz în serviciu și Dorina Jianu, șefa de la Legislație și Guvernanță Corporativă, suspectată de complicitate. Cei trei sunt acuzați că i-ar fi acordat, prin hotărâre de Directorat, 128.100 de lei lui Aurel Medințu, pentru a demisiona din funcția de director al Diviziei Energetice.
Loredana Fîciu

2 COMENTARII

  1. Si despre masinile ,,nato,,ale tovarasului antonie care sunt inchiriate la CEO.prin firma dogeric trans .nu stiti nimic?Contractul este cu incredintare directa.asta nu e abuz in serviciu?cu complicitatea tovarasului Ciurel bineinteles

Dă-i un răspuns lui M Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here