DJST Gorj, obligată să deruleze programe sportive naţionale

602

În şedinţa din această săptămână, Guvernul a adoptat o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor şi tinerilor juniori în activităţi şi competiţii sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităţilor de educaţie fizică şi sport, în vederea formării de performeri. Concret, Executivul a aprobat finanţarea activităţilor sportive plecând de la selecţie, instruire, pregătire şi realizarea de competiţii sportive ale copiilor şi juniorilor mici, precum şi ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte şi programe ale federaţiilor sportive naţionale.
Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naţionale vor fi promovate, dezvoltate şi implementate prin competiţii sportive organizate la nivelul judeţului nostru, prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST).
Astfel, şi în Gorj, vor fi derulate şi puse în aplicare un set de activităţi cu rol educativ, social, de sănătate şi recreere, precum: jocuri de mişcare cu rol în dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor: podul de piatră, ştafeta cu mingea, treci peste rău, lupul şi oile; jocuri sportive bilaterale care implică dezvoltarea spiritului de echipă, competitiv, sentimentului de sacrificiu, dorinţei de a câştiga şi de autodepăşire, prezenţa de spirit: fotbal, baschet, handbal, volei; trasee utilitar-aplicative (târâri, căţărări, escaladări, transport de greutăţi etc.) ce conduc la dezvoltarea deprinderilor motrice, îmbunătăţirea capacităţii de coordonare, creşterea vitezei de reacţie; crearea unor grupuri de tip team-building pentru creşterea gradului de participare individuală şi formarea capacităţii de lucru în echipă; jocuri sportive pentru persoanele cu nevoi speciale: baschet în fotoliu rulant, fotbal redus, futsal (fotbal pentru nevăzători), global, para-triatlon; sport în cartiere: minifotbal, baschet 3×3, minihandbal.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.