Dispecerat pentru monitorizarea traficului, într-o fostă centrală termică

517

Dispeceratul informatic din cadrul proiectului „Creşterea fluidităţii rutiere, îmbunătăţirea siguranţei cetăţeanului în spaţiul public şi realizare dispecerat integrat” ce va fi implementat în municipiul Târgu-Jiu de către autorităţile locale, va funcţiona în incinta unei foste centrale termice din strada Vasile Militaru, cartierul 23 August. Acest lucru a fost aprobat de către consilierii municipali în şedinţa ordinară de zilele trecute. „Acest sistem presupune partea de monitorizare prin camere video pe toate traseele principale, monitorizarea intersecţiilor, fibra optică pentru transmiterea datelor, sediul cu acele servere, stocări de memorie; este un proiect pe care îl avem estimat la o valoare de 12 milioane euro”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Lucrările la Centrul care se va ocupa de siguranţa rutieră pe străzile din Târgu-Jiu vor începe în momentul în care municipalitatea va primi finanţare, proiectul fiind depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu au speranţa că finanţarea necesară va fi obţinută în primăvara anului viitor, urmând ca, ulterior să fie demarate lucrările de investiţii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.