Candidații ALDE Gorj au continuat, miercuri, întâlnirile cu energeticienii, de data aceasta la SE Rovinari, unitate etalon aflată în componența Complexului Energetic Oltenia. Scarlat Iriza și Dian Popescu, ambii candidați la alegerile parlamentare, aceștia conducând listele de Senat și Camera Deputaților, au vorbit și cu salariații acestei unități despre problemele cu care se confruntă energeticienii, dar și despre aportul adus de ei în modificarea Legii Energiei. Discuțiile au continuat apoi în mijlocul cetățenilor orașului Rovinari.
După întrevederea de marți cu energeticienii SE Turceni, ieri, candidații ALDE Gorj, însoțiți de echipele lor de campanie, au avut întrevederi similare și cu salariații de la sucursala din Rovinari a CE Oltenia. Scarlat Iriza le-a explicat, printre altele, salariaților companiei de stat ce l-a determinat să candideze și care au fost motivele petru care ALDE l-a poziționat pe el pe primul loc în lista de Senat a ALDE Gorj. “Cred că la baza deciziei ALDE de a ocupa prima poziţie la Senat a stat, în primul rând, experienţa mea politică de 26 de ani. Am fost şi sunt un om politic onest, muncitor şi ferm. Fără îndoială că aplecarea către oameni, capacitatea de a le asculta toate păsurile şi nevoile, au contat şi ele în decizia colegilor mei”, a răspuns Scarlat Iriza, la întrebările muncitorilor, dar și ale cetățenilor din Rovinari.
“Este campanie electorală şi toată lumea promite “câte-n lună şi-n stele”. Din fericire, pentru mine, ALDE are în spate un trecut în care a dovedit că poate, că nu face promisiuni fără acoperire. ALDE propune partidelor politice un pact naţional de investiţii pentru perioada 2017-2020. Potrivit programului economic de guvernare al ALDE, până în 2020 vor fi construiţi peste 530 de kilometri de autostradă, din care doar în 2017 vor fi finalizaţi 200 de kilometri de autostradă. În Sănătate, ALDE promite reabilitarea şi construirea de spitale, dintre care trei regionale, pe fonduri europene. În domeniul Agriculturii, potrivit proiectului, vor fi investiţi, în următorii cinci ani, un miliard euro, doar pentru sistemul de irigaţii, iar în Educaţie propunem alocarea a 6% din PIB până în 2020. În plan local trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica, să aducem investitori în zonă şi să valorificăm potenţialul turistic al Gorjului”, a completat parlamentarul, vorbindu-le electorilor despre modificările la Legea Energiei, act normativ propus de parlamentarii ALDE.
Program ALDE-zona de energie
În primul rând, trebuie să ne asigurăm că securitatea energetică a României este securizată. Zona de diversificare se va realiza odată cu realizarea acestor investiții.
Suma de 6,7 mld. euro e o sumă minimă de care avem nevoie. Sunt tot felul de investiți care sunt în lucru în momentul de față și care trebuie realizate.
De asemenea, este zona de retehnologizări, acolo unde este în special zona de hidro, investiții absolut necesare.
De asemenea, creșterea capacității de interconectare a României de la 7 %, cât are în momentul de față, la minim 10%, este o chestiune care ține și de siguranța națională. Am identificat o sumă necesară de 500 milioane euro.
A.S.