Discriminarea, discutată la clasă

123
student francez (6)Venit în Gorj pentru a afla despre fenomenul de discriminare, un student francez ţine cursuri la un liceu din localitate. Dany Alawwa a mers ieri la Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” pentru a vorbi cu elevii de acolo.

Dany Alawwa va rămâne în judeţ timp de două luni de zile, timp în care se va documenta despre fenomenul de discriminare. Pe baza celor aflate, acesta urmează să îşi realizeze o lucrare de masterat, fiind încă student. Printre activităţile pe care le are în Gorj, francezul a realizat şi un parteneriat cu Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, participând la mai multe ore de franceză. În cadrul acestora, Dany discută cu elevii despre fenomenul de discriminare. „Atenţia şi interesul lor sunt diferite de la caz la caz. Unora li se poate părea un subiect care nu îi priveşte în mod direct dar eu vreau să le arăt că îi interesează şi pe ei şi că pot avea un cuvânt de spus”, a declarat studentul francez. Directorul acestei instituţii de învăţământ este foarte încântat de colaborarea cu tânărul din Franţa. „Copiii sunt curioşi şi abia aşteaptă să vină un voluntar aşa tânăr, cu vârstă apropiată de a lor, pentru a le vorbi. Mai ales că noi nu stăm foarte bine la acest capitol şi este un subiect care interesează pe toată lumea”, a spus Petre Ciungu, directorul colegiului. În perioada în care va sta în Gorj, Dany va vizita mai multe locuri, a luat legătura cu persoanele din diferite organizaţii care se ocupă de discriminare şi încearcă să prezinte ideile pe care le are.
Dorina CIOPLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here