Nuntă, sâmbătă, în familia lui Sanda și Nicolae Mischie. Fiica cea mică, Ioana, și-a pus pirostriile, la finalul săptămânii trecute. Marionela a spus DA, pe 2 iulie, alături de alesul inimii sale, la Starea Civilă a Primăriei Târgu-Jiu, în prezența familiei, ca apoi petrecerea de nuntă să se organizeze, în aer liber, la Casa Danielescu din municipiu. Petrecerea nu a fost una la care să se îngrămădească oficialitățile târgului, prietenii și apropiații tinerei familii fiind selectați cu atenție de cei doi miri.
Însoțită de părinții, de fratele său, de rude, dar și de prieteni, fiica lui Nicolae Mischie s-a prezentat, la finalul săptămânii trecute, la brațul celui ce avea să-i devină soț, la Primăria Târgu-Jiu. Îmbrăcată într-o rochie simplă lungă, dar roșie și având în mână un buchet de trandafiri colorați, în timp ce partenerul său de viață purta un costum lejer de culoare deschisă, cei doi au spus veseli DA în fața ofițerului de stare civilă, care le-a urat “Casă de Piatră!”. După șampania de la Starea Civilă, cei doi soți au mutat petrecerea în casa miresei, de la Târgu-Jiu, locul în care aceasta a și îmbrăcat tradiționala rochie albă și voalul lung împodobit cu flori naturale. Din curtea părinților săi, Marionela nu a plecat până când nu au urmat câteva tradiții. Turta miresei și cântecul prin care lăutarii i-au spus să-și ia rămas bun de la casă și părinți nu au lipsit.
Petrecerea de nuntă s-a organizat apoi, în aer liber, la Casa Danielescu, locul în care mesele s-au așezat pe iarbă, într-o simplă eleganță. Amprenta Marionelei s-a simțit în organizarea nunții, mireasa dorind ca toată lumea să se simtă bine la eveniment.
Anamaria Stoica
Reamintim că, Marionela Mischie este regizor, aceasta debutând în 2013 la Cannes, cu un scurtmetraj, realizat pe o peliculă de 33 de mm. Fiica fostului președinte al Consiliului Județean Gorj a reușit să obțină numeroase premii în cariera sa profesională, participând la numeroase festivaluri de gen. Promovarea și cariera Ioanei Mischie nu a beneficiat deloc de influența familiei sale, aceasta reușind să facă artă departe de Gorj.