Discotecile gorjene, în atenţia specialiştilor antidrog

352

Tinerii care şi-au petrecut serile de week-end la discotecile din Băleşti, Peştişani şi Pocruia au fost informaţi despre efectele consumului de alcool, droguri şi substanţe psihoactive. Reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj au desfăşurat astfel de acţiuni nu doar în discoteci, ci şi pe principalele artere rutiere din judeţ, unde au discutat cu şoferii opriţi de poliţişti.

Angajaţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj îşi petrec nopţile în discoteci. Aceştia nu se duc să danseze, ci să disemineze tinerilor informaţii cu privire la efectele nocive ale consumului de alcool, droguri şi substanţe psihoactive. Acţiunile sunt derulate în parteneriat cu poliţiştii de la Ordine Publică şi se vor desfăşura pe tot parcursul verii. „În acest week-end s-a mers în discotecile din mediul rural, la Băleşti, Peştişani şi Pocruia – Tismana. Acţiunile fac parte din planul de măsuri privind asigurarea unui climat de ordine publică şi siguranţă în mediul rural şi se desfăşoară în parteneriat cu colegii de la poliţie, de la Ordine Publică şi Serviciul Poliţiei Rutiere. Aceasta a fost prima săptămână de activităţi de acest gen, ele continuând pe parcursul verii”, a explicat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj.

Sunt aşteptate teste pentru depistarea consumatorilor de droguri
Reprezentanţii CPECA Gorj i-au însoţit pe poliţiştii de la rutieră la activităţile derulate în trafic. Aceştia i-au informat pe şoferi despre pericolele presupuse de consumul de alcool şi de droguri. În plus, coordonatorul CPECA Gorj spune că, în curând, vor apărea şi testele pentru depistarea consumatorilor de droguri. „Aşteptăm testele pentru depistarea consumatorilor de droguri; deocamdată ele sunt utilizate acum pe litoral, unde se şi testează eficienţa lor, şi se pare că vom primi şi noi în curând. Între timp, noi am derulat activităţi de informare a conducătorilor auto, activităţi desfăşurare în parteneriat cu poliţiştii de la Serviciul Poliţiei Rutiere”, a menţionat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj.
Potrivit aceleiaşi surse, testele pentru depistarea consumatorilor de droguri se aseamănă cu etilotestul, activitatea de testare nefiind dureroasă şi oferind rezultatele instantaneu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here