Directorul Teatrului ,,Elvira Godeanu”, Cosmin Brehuță, este nebun

7126

Da, este nebun după putere. Rar mi-a fost dat să întâlnesc, în cei 50 de ani de viață, devoalarea cu atâta seninătate a unui profil pe care Alfred Adler îl caracterizează prin „inferioritate primară”. El se ambiționează continuu să demonstreze că este ceea ce nu va fi niciodată. Brehuță nu trăiește conștient sentimentul penibilului. El crede sincer că este omul potrivit pentru o astfel de demnitate, că i se cuvine această funcție. Că omenirea nu poate să evite împlinirea destinului său. După un lung exercițiu al acestui gând dureros de frustrant, Brehuță este în stare să iasă în piața publică și să strige în gura mare că a fost în tinerețe soldatul dac din armata lui Decebal, pe umerii căruia acesta a murit. Sau măcar celălalt Tudor, care s-a reîncarnat acum, cu o misiune clară, aceea de a îl pune în drepturi pe adevăratul Tudor. Se cuvine să vă informez că cei doi crai de la apus, Ianis și Brehuță, au organizat o conferință de presă, care s-ar fi dorit a fi lămuritoare, cu privire la cheltuielile de aproximativ 10 miliarde, aruncate pentru mizerabila piesă pe care s-au străduit să ne-o livreze ca fiind o capodoperă. În realitate însă, ne-au adunat să ne arate cât de gol este regele, mă rog, regii. Mai întâi ne-au certat pe toți cei care ne-am permis să spunem în public opinia referitoare la spectacol. Apoi au continuat să îi laude pe cei care i-au lăudat. Cei doi ne-au declarat că aproximativ jumătate din bugetul spectacolului, pe care și pe acesta l-au coafat cu aproape încă jumătate, l-au alocat achizițiilor de echipamente. La întrebarea dacă s-a organizat licitație, Brehuță a răspuns: „Nu. Le-am cumpărat pe baza unor oferte, pentru că putem. Legea ne permite.” Motiv pentru care solicit public directorului teatrului să ne pună la dispoziție, în copie, cererile de oferte și ofertele primite.

O primă dovadă a nesimțirii
Când directorul făcea vorbire de bugetul alocat acestui spectacol, vehicula suma de aproximativ 670.000 RON. Însă, cu bună-știință, nu spunea că în realitate costurile au fost cu mult mai mari, de pildă: nu au adăugat la cheltuieli costurile legate de cazare, de masă, etc. Chiar dacă aceste costuri au fost sponsorizate, ele sunt totuși costuri, nu?
Nu s-au regăsit în acest buget banii primiți din sponsorizări, cum ar fi cazul domnului Viorel David, pe care de această dată nu îl înțeleg. Cum să ia bani din PAS-ul, pe care nu l-a desființat, și să umple pana lui Brehuță? Nici costurile salariale ale actorilor, care timp de 6 luni au fost plătiți doar pentru această „capodoperă”.

Totuși, și despre spectacol
Când evaluăm un spectacol de teatru, primele instrumente care ne ajută „să măsurăm” calitatea unui astfel de act sunt: simetria, proporționalitatea, armonia întregului. Toate acestea, și multe altele, ne ajută să observăm arhitectura stilistică. Ținând cont de faptul că acești bani au fost alocați de Primăria Municipiului Târgu-Jiu (felicitări Primăriei!), pentru un spectacol dedicat bicentenarului Tudor, era de așteptat să întâlnim ceea ce spunea Blaga în „Filosofia Stilistică”: „o năzuință formativă”. În acest context, piesa trebuia obligatoriu să aibă un concept epistemic. Evident, cu o interpretare cosmică, telurică, printr-o transcendere obligatorie, spectacolul avea datoria să extindă limitele de recepție și percepție ale spectatorului, cu privire la obiectul piesei. Dar pentru ca acest lucru să fi fost posibil, trebuia să se aibă cunoștință de cum operează creierul uman. Desigur, regizorii mari au aceste cunoștințe. Altminteri, cu cât introduci mai multe elemente într-un spectacol, cu atât mai mult riști să îl rătăcești, să îl pierzi pe spectator, aruncându-l într-o confuzie absolută. Oare de ce credeți, domnule Brehuță (sunteți și profesor), că Wagner elimina toate atributele artificiale, chiar și pe cele care veneau în ajutorul creației, însă nu erau absolut necesare? De ce, domnule profesor? Dacă ați fi fost de buna-credință, trebuia să așteptați spectatorii la ieșire și să îi interogați cu privire la ce au reținut ei în urma vizionării acestei piese. Eu am spus că este o „shaorma cu de toate”. Am fost acuzat că, nefiind o autoritate în domeniu (însă, văzându-vă pe voi, încep să cred că sunt), nu ar trebui să se țină cont de opinia mea. Înțeleg însă, fie că Luis Popa, Laura Stoenescu reprezintă autorități în domeniul teatrologiei, fie că sunteți atât de anxioși încât îi arătați cu degetul pe cei care vă pupă în șezătoare. Ok. Nu ar trebui să se țină cont de opinia mea. Însă vă întreb pe voi, criticul de teatrul Ion Parhon este o autoritate în domeniu? Se cuvine o precizare: ținând cont de faptul ca domnul Ion Parhon a încasat bani de la voi pentru o colaborare, ne-am fi așteptat cu toții să descoperim un laudatio. Să vedem însă ce părere are domnul Parhon despre spectacol. Dincolo de eleganța firească, din cele câteva rânduri reținem: „dificultăți tehnice și artistice nu întotdeauna bine realizate”. Ca urmare, reverențios îmi permit să vă întreb: fie este o capodoperă și nici domnul Parhon nu o înțelege, fie avem de-a face nu doar cu o dificultate, ci cu mai multe, prost realizate, și atunci nu mai putem vorbi despre o capodoperă? Mai găsim la domnul Parhon cuvântul „eclectic”. Conform DEX-ului, „eclectic=combină neprincipal concepte diferite, incompatibile unul cu altul”. Ce zici, Bre’puță de asta, căci nu am zis-o eu, ci domnul Parhon. Mai are rost să îl întreb pe domnul director ce înțelege prin termenul „viermuială”, căci și acesta aparține marelui critic? Pentru a nu fi acuzat de subiectivism, îl cităm pe domnul Parhon… „irupe o neașteptată poveste de dragoste”. Băi, sunteți nebuni? Voi asta ați vrut să evidențiați cu acest spectacol? Până când și domnul Parhon a înțeles că această piesă este de fapt „o frumoasă poveste de dragoste”. În conferința de presa ați prezentat doar opiniile domnilor Florin Alexandrescu, Marcel Țintar, Emil Boroghină, dar pe cea a domnului Ion Parhon, nu. Chiar în halul ăsta sunteți? Nu suportați nicio altă opinie care este contradictorie cu a voastră? Nu am nicio pretenție decât aceea a unui consumator modest de teatru. Sigur că nu interesează pe nimeni, însă în mine tristețea e atât de mare, încât spun că, atâta vreme cât tu, Brehuță, vei rămâne în fruntea teatrului, pentru mine aceasta instituție sacră, acest sanctuar, va rămâne un spațiu interzis.
COSTIN CREȚU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here