Directorul şi două dispecere de la brutăria Succes, audiaţi la Parchet! Black Friday pentru afaceristul Sarcină

811

Vinere neagră la propriu pentru afaceristul Nicolae Sarcină, patronul firmei Succes, după ce în dimineaţa zilei respective s-a trezit cu mascaţii la sediul firmei din Târgu-Jiu dar şi la brutăria companiei. Totul, deoarece, împotriva firmei de panificaţie se făcuseră câteva sesizări legate de comiterea aici a evaziunii fiscale, totul pe fondul problemelor financiare cu care s-a confruntat societatea, în ultimele luni. De altfel, angajaţii Succes nu sunt plătiţi la zi, lucru recunoscut şi de preşedintele companiei, unii având restaţe la chenzină de două luni iar alţii chiar de trei, în ultima situaţie fiind agajaţii magazinelor, şi aceste unităţi fiind verificate de comisarii Antifraudă, asta în cursul zilei de sâmbătă. Controlul s-a desfăşurat vineri timp de 12 ore, şi a continuat şi sâmbătă, ca luni să se deruleze o nouă etapă a verificării. Nimeni nu a fost reţinut, deşi se vehiculase cu trei zile înainte că Sarcină era vizat de anchetatori, în schimb angajaţii au dat explicaţii scrise, în timp ce două dispecere de la brutăria din Târgu-Jiu au fost audiate sâmbătă la Parchetul Gorj. Chemat la Parchet a fost, în aceeaşi zi, şi directorul brutăriei, Ioan Bîzdoacă. De asemenea, s-au sigilat câteva case de marcat la unele magazine Succes din Târgu-Jiu, iar o salariată, şi ea audiată, a fost găsită cu o sumă mare de bani în geantă, pentru care a fost obligată să dea explicaţii.

Două dube cu mascaţi, procurori şi comisari Antifraudă din mai multe judeţe ale ţării au staţionat vineri dimineaţa la Târgu-Jiu, la două dintre sediile companiei Succes. Asta după ce maşini similare au descins şi în judeţul vecin, adică în Mehedinţi, unde Succes derulează o parte din afacerile legate de panificaţie. Aici în Mehedinţi, Sarcină mai are, de altfel, o brutărie.
Într-un comunicat de presă, dat vineri publicităţii, de către Parchetul General, se explica motivul descinderilor. “Procurorii Parchetului General, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul IGPR şi al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, efectuează vineri 31 de percheziţii în judeţele Gorj şi Mehedinţi, într-un caz de evaziune în care este implicată o companie de panificaţie”, se arăta în comunicatul în cauză, cu completarea că procurorii au beneficiat, la aceste acţiuni, de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.

grimexUn etaj al firmei, sigilat!
Una din dubele cu mascaţi s-a oprit, vineri dimineaţa, la sediul mare de la Grimex, unde s-a sigilat, de urgenţă, etajul doi al clădirii. Aici se aflau, de altfel, actele legate de afacerea în panificaţie a Succes, acte care vor fi ridicate de anchetatorii veniţi la firma lui Nicu Sarcină, în urma unor sesizări, recunoscute şi de patron. O altă maşină a staţionat la brutăria Succes din zona 9 Mai, aici fiind oprite livrările de pâine, pe tot timpul controlului. De altfel, mascaţii nu au mai lăsat ca vreun angajat să mai intre sau să mai iasă din brutărie, asta în toate cele 12 ore cât s-a derulat controlul, anchetatorii luând la purecat atât actele societăţii cât şi produsele, care au fost inventariate. S-a controlat chiar şi în podul societăţii, de teamă că acolo s-ar putea ascunde acte, asta în timp ce salariaţii aflaţi în unitate au fost obligaţi să explice, în scris, care le sunt atribuţiile de serviciu. Au fost luate la întrebări, în special, dispecerele brutăriei, care au obligaţia să adune banii pe pâine de la privaţi. Asta în lipsa unei casierii a brutăriei, lucru ilegal.

brutaria succesCasieria la sediul central, o angajată cu banii în poşetă
De fapt, găsirea unor acte şi a unor bani nefacturaţi, legaţi de încasarea acestor bani de la privaţi i-au făcut pe comisari să ridice din sprâncene şi să solicite audierea celor două dispecere, lucru care s-a şi întâmplat sâmbătă, cele două femei dând explicaţii la Parchet. Comisarii nu au stat să asculte explicaţii, deşi banii în cauză erau plata pe pâine de la privaţii care nu vroiau eliberarea de facturi decât la câteva zile după aducerea mărfii. De altfel, unii comercianţi de pâine nu vroiau acte de loc pentru pâinea pe care o vindeau astfel fără documente.
Deşi comercianţii din Gorj, în cauză, sunt cei care pot fi acuzaţi, la rândul lor, de evaziune fiscală, anchetatorii nu au vrut explicaţii, ridicând doar actele şi banii respectivi. De altfel, aproape 200 de milioane de lei vechi, bani din comerţul cu pâinea, au fost găsiţi şi în poşeta unei angajate care, vineri, a fost pusă să colecteze aceste sume de bani. La vederea mascaţilor, femeia s-a speriat şi a băgat banii în geantă, lucru care nu a fost trecut cu vederea de anchetatori.

Cu mascaţii la toaletă!
Angajaţii Succes au fost obligaţi nu numai să nu mişte în front pe perioada controlului dar şi-au făcut inclusiv nevoile după ceas. Cei care au avut nevoie de toaletă, vineri, s-au dus acolo însoţiţi de mascaţi. Dacă depăşeau minutele acordate, se trezeau cu “paznicul” peste ei, acesta scoţându-i de urgenţă din toaletă.
O parte a salariaţilor s-au panicat, dar în ciuda acestui lucru, nu au dezvăluit nimic împotriva conducerii, deşi mulţi ştiu lucruri care, o dată indicate anchetatorilor, ar fi afectat compania. Asta în ciuda faptului că angajaţii de la brutărie nu sunt plătiţi de două luni, iar cei de la magazine de trei luni. Şoferii de pe maşinile de pâine au primit cu câteva zile în urmă salariul pe luna noiembrie, dar nu li s-a mai spus nimic despre chenzinele de pe septembrie şi octombrie, neacordate până la această oră.
Controlul s-a finalizat, vineri, abia după 12 ore, dar a continuat a doua zi.

Sâmbătă, control ziua a doua, fără mascaţi
A doua zi, sâmbătă, verificările au continuat, asta în timp ce angajatele, cele două, dădeau explicaţii la ora 15.00 la Parchet. De altfel, în faţa anchetatorilor a fost chemat şi Ioan Bîzdoacă, directorul brutăriei Succes din Târgu-Jiu, şi salariata care îşi băgase, de frică, banii încasaţi în poşetă.
De data aceasta inspectorii nu şi-au mai desfăşurat activitatea cu mascaţii, ci singuri, cam zece anchetatori fiind prezenţi la unitatea din Târgu-Jiu. Aceştia au înregistrat acte ale firmei în calculator şi au descins şi în câteva magazine Succes. La unele au sigilat câteva case de marcat, vreo cinci la număr, asta după ce au găsit acolo bani nebătuţi în acestea.

30.000 de lei, în plus la Succes Piaţa Mare
Astfel, la magazinul mai mic al Succes din Piaţa Mare din Târgu-Jiu, la prima verificare, s-au depistat 30.000 de lei care nu fuseseră bătuţi pe casa de marcat. Banii au fost confiscaţi iar casele de marcat din magazin au fost sigilate.
Controale similare s-au făcut şi la alte magazine, fiind depistate şi alte nereguli, dar de mai mici dimensiuni.

Controalele erau aşteptate
Deja de la începutul săptămânii trecute, controalele la firma Succes erau cunoscute printre salariaţi. De altfel, unii dintre şefi au anunţat subordonaţii să nu facă nereguli şi să fie atenţi că există posibilitatea să fie controlaţi. Nimeni nu se aştepta însă la verificări de asemenea amploare.
Cu toate acestea, angajaţii lui Sarcină s-au purtat exemplar, deşi sunt mulţi nemulţumiţi de lipsa salariilor. Angajaţii au fost de partea lui Sarcină chiar şi în cazul în care au trebuit să explice lucruri de care ştiau şi ei că sunt incorecte.
Cert este că ce s-a găsit până în prezent nu indică evaziunea de mare amploare la care se aşteptau anchetatorii, Sarcină fiind văzut drept un “peşte gras” care trebuia prins. Afaceristul nu are motive să-şi facă însă griji, neregulile depistate, cel puţin în Gorj, fiind de mică amploare.
Acesta a luat însă în calcul aceste verificări, motiv pentru care, luni după alegeri, a cerut îndepărtarea tuturor afişelor cu Victor Ponta din magazinele Succes din Gorj. Telefonic, reprezentanţii magazinelor au fost apelaţi pe 17 noiembrie, dimineaţa, şi li s-a solicitat să îndepărteze afişele electorale, patronul temându-se de repercusiuni politice la adresa sa pentru că a susţinut candidatul PSD.

sarcina1Sarcină vorbeşte despre anonime
Într-o declaraţie publică dată vineri, Nicolae Sarcină, explică motivele controlului şi le-a cerut salariaţilor să fie uniţi. “Nu am nimic de ascuns şi mă simt un om curat. Am dat mereu dările către stat, şi din acest motiv în ultima perioadă am mai întârziat salariile. Nu am fraudat bugetul de stat cu nimic. Am plătit până la ultimul leu şi am lăsat uneori angajaţii pe ultimul loc la salarii. Mă subordonez organelor de anchetă. Înţeleg că sunt nişte anonime trimise, iar organele statului român au datoria să verifice. Nu comentez acuzaţiile. Ne vom supune tuturor organelor de anchetă şi legilor române, dar nu vreau să se înţeleagă greşit.Nu este nimeni reţinut. S-au ridicat documente, s-au făcut procese verbale şi este firesc ca în baza unor citaţii să fim chemaţi să dăm explicaţii. Cred însă că sunt oameni sau multinaţionale care ar vrea să cumpere această firmă. Le transmit angajaţilor să fim uniţi, să fim puternici. Compania aceasta nu este a mea, este a tuturor gorjenilor şi a angajaţilor. Trebuie să dovedească faptul că au fost, sunt şi vor fi o forţă şi nu trebuie să dezamăgim gorjenii. Probabil am deranjat pe panificaţie că am dat pâinea ieftină. Eu am făcut-o pentru gorjeni pentru că suntem un judeţ sărac. Am vrut să las pâinea cea de toate zilele să aibă un adaos de doar 5%, şi probabil am deranjat pe mulţi care au fabrici de pâine sau morărit. Fac însă apel la toţi colaboratorii să înţeleagă că noi am respectat legea şi nu se va întâmpla nimic. Am mai fost controlat de ANAF şi am demonstrat că nu am luat nici măcar un singur leu din TVA, dar am virat miliarde la bugetul de stat”, a declarat Nicu Sarcina.

Controalele continuă!
Astăzi, controalele vor continua la Succes, deşi după verificările din ultimele două zile, evaziunea de mare amploare pare că nu se confirmă. Cu siguranţă, aceste verificări nici nu ar fi avut loc dacă patronatul ar fi pus problema salariilor înaintea datoriilor la Stat..
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here