Directorul Serviciului de Ambulanță Gorj: ,,Nu mai avem angajați în izolare”!

1365

Constantin Mitroi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, a declarat, duminică, că cei doi salariați de pe echipajul de la Substația Târgu-Cărbunești au ieșit din izolarea la domiciliu. Un ambulanțier a fost nevoit să intre, cu două săptămâni în urmă, cu toată familia în izolare, 11 persoane fiind afectate, în timp ce asistenta s-a refugiat, singură, în județul vecin, Hunedoara, din fericire neintrând în contact cu familia.

Cei doi membri ai echipajului și familia unuia dintre aceștia au stat 14 zile în izolare la domiciliu, după ce au transportat un bărbat din Târgu-Cărbunești intoxicat cu monoxid de carbon în locuința unde se afla în izolare la domiciliu, după ce s-a întors din Anglia. Echipajul a răspuns la un apel la 112 în care se preciza doar că bărbatul nu răspunde, fără să se anunțe că acesta era în stare de izolare, motiv pentru care personalul s-a prezentat la urgență neechipat corespunzător. Au fost izolați la câteva ore după ce au ieșit din tură, măsura a fost pozitivă, chiar dacă unul dintre membrii a intrat în contact cu familia, deoarece pacientul a fost confirmat cu coronavirus ulterior.

La Rânca s-a intervenit cu echipament de protecție
În ceea ce privește, intervenția pentru carantinatul de la Rânca, depistat cu coronavirus, între timp decedat, directorul Mitroi susține că ambele echipaje ajunse la centrul de carantină au preluat pecientul echipate corespunzător. Motiv pentru care nu se impune vreo măsură de izolare pentru ambulanțieri, asistenți ori medicul SJU. Reamintim că, de mai bine de o săptămână, din decizie internă, la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj s-au stopat concediile de odihnă, tot personalul fiind la serviciu.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here