Directorul Porumbel: „Sper că e ultima iarnă pe care o facem în frig”

382

Angajaţii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” au stat în frig pentru că centrala nu a mai fost pornită. Încăperile pe care le au închiriate în Casa de Cultură a Sindicatelor au fost încălzite cu surse electrice, doar în anumite zile. Gheorghe Porumbel, directorul ansamblului speră ca aceasta să fie ultima iarnă fără căldură.

Cu toate că în toamna anului trecut s-a decis asocierea Consiliului Judeţean cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu în vederea preluării Casei de Cultură a Sindicatelor, preluarea nu s-a realizat. Scopul acordului de asociere îl constituie: dezvoltarea activităţilor artistice, culturale, educative şi exploatarea cât mai eficientă a imobilului prin crearea condiţiilor financiare şi juridice pentru asigurarea întreţinerii corespunzătoare.
Clădirea nu se află în cele mai bune condiţii ea având nevoie de o serie de investiţii. Aşa se face că artiştii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” nu se pot bucura de cele mai bune condiţii la locul de muncă. Mai mult decât atât, aceştia au fost nevoiţi să suporte temperaturi destul de scăzute, nefiind pornită centrala termică. Conducerea ansamblului speră ca aceasta să fie ultima iarnă petrecută în frig. „Sper că este ultima iarnă pe care o facem fără căldură. Am mers pe surse electrice şi doar în spaţiile în care am avut nevoie şi numai la anumite intervale de timp am folosit aceste surse”, a menţionat Gheorghe Porumbel, directorul Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.

Chirie lunară de 8.000 de lei
„Doina Gorjului” plăteşte o chirie lunară în valoare de 8.000 de lei către CNSLR Frăţia. Pentru acest an s-a semnat un act adiţional valabil până în luna iunie, având posibilitatea de a-l prelungi. „Până la 31 decembrie am plătit chiria la CNASLR – Frăţia, iar la începutul acestui an am semnat un act adiţional până în iunie, pe care îl putem prelungi. Lunar plătim câte 8.000 de lei”, confirmă Porumbel.
Gheorghe Porumbel a precizat că se vor face demersuri pentru urgentarea preluării spre administrare a Casei de Cultură a Sindicatelor de către autorităţi pentru a se putea investi în această clădire şi a se crea condiţiile necesare desfăşurării activităţilor în condiţii optime.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here