Directorul de Producție al Sucursalei Jilț-Motru, promovat director al Direcției Miniere în locul lui Antonie

1085

Directoratul Complexului Energetic Oltenia a aprobat o serie de modificări în structura de conducere a companiei. Mai exact, directorul de Producție de la Sucursala Jilț-Motru, Gheorghe Dobrițanu, a fost promovat director la Direcția Minieră în locul lui Daniel Antonie, care a rămas doar în Directoratul CEO. Adjunctul lui Dobrițanu a rămas Ion Paraschivu. La EMC-uri au fost numiți, Dafinoiu, Ioniță și Ungureanu.

În fruntea EMC Motru a fost numit Mihail Dafinoiu, secondat de Vasile Stelian, luat de la Lupoaia, respectivul fiind aici până joi director de Producție. Carierele Roșiuța și Lupoaia își păstrează actualele conduceri, adică pe Constantin David și pe Viorel Vulpe.
La EMC Jilț a fost numit șef Dumitru Ungureanu, iar Petre Ceaușescu, adjunct. EMC Jilț va avea în subordine Cariera Jilț Nord care va fi condusă de către Alexandru Ciobotea și Doru Dancău, în calitate de șef, respectiv adjunct, iar cea de la Jilț Sud, îi va avea la conducere pe Ion Racoviță, adjunct fiind Ion Pecingină.
EMC Rovinari va fi condus de către Iustin Ioniță, iar la carierele miniere din subordinea exploatării au rămas aceleași conduceri.
Noii numiți au fost prezenți în Directoratul care a avut loc, joi, dar urmează să-și primească, astăzi, deciziile de numire în noile funcții.
A.Stoica

2 COMENTARII

  1. Ieri, dupa ce acest smecheras de cartier – ciobotarica – simtindu-se umplut de dreptate ca urmare a promovarii ordonantei drac-nea și re-visandu-se dir.gen. a inceput sa comande articole impotriva colegilor de directorat (plus vizitele de alaltaieri prin birouri), mi-am propus sa arat cititorilor ce (rahat de) CV are acest individ.
    Culmea, are o asa bazaconie de CV ca ti-e greu sa-l „apuci” de undeva. Nu respecta nici un tipic de CV (stie el de ce)!
    Incepe cu „calificari relevante”, care sunt „experienta solida in…” si „proiecte in…”!! Bai fratilor, omul nu stie nici macar ce-i aia calificare.
    Apoi continua cu „15 ani experienta in sectorul energetic” si „17 ani experienta in domeniul financiar”! Oameni buni, asta lucreaza de la 10 ani!
    Scoli? Una! ASE – 1998 (adica… altul care n-a intrat din prima la facultate!)
    Si-acum bomboana: de unde a fost saltat (de par) si instalat dir. de divizie la CEO? De la „Instal Service Technology” (verificati pe net cu ce se ocupa), de fapt „Instal Service Technology, Bucuresti, Romania-Energy Business & Consulting Company”! „Bă ești prost?!” Romania-Energy!
    Ce era? „Chief Financial Officer” (contabil-sef pt. tine antonie, care nu pricepi o boaba de engleza), dar IST avea totuși… 100 salariati, adică… management de top in companii de mari dimensiuni! („Legal”, nu?!)
    Bine, el a fost si Chief Financial Officer si Director Financiar Adj., tot CV-ul fiind un amalgam romano-englez (pentru prosti), i-a scapat franceza unde are o… „buna intelegere a limbii”.
    Bai, stimabililor (sindicalisti) cata minte va trebuie sa sustineti un asemenea ins?! Pe „panduri” ii inteleg, dar pe voi…
    A fost ciobotarica, urmeaza… petroniu, se pregateste… olaru.
    http://ceoltenia.ro/wp-content/uploads/2015/12/CV-Laurentiu-Ciobotarica.pdf

Dă-i un răspuns lui Gogu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here