Directorul adjunct al Școlii Gimnaziale ,,Ghe. Tătărescu”, cu dosar penal pentru lovire, lipsire de libertate, abuz și șantaj, exercitate asupra unei profesoare! În același dosar, și inspectorul școlar general

9580

• Mrejeru, inspectorul școlar general, cercetată penal după ce a încercat să oblige cadrul didactic să-și retragă plângerea la adresa directorului adjunct al Școlii nr.1
• Directorul școlii, acuzat de hărțuire și bullying asupra cadrului didactic
• Adjuncta, Daniela Morie, acuzată că și-a sechestrat subalterna în birou și a izbit-o de un perete și apoi de birou
• Incidentul petrecut în februarie 2019, mușamalizat de la școală, până la Inspectoratul Școlar Gorj
• Morie, în Comisia de Disciplină, câteva zile! Dosarul s-a suspendat…
• Profesoara a depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu care confirmă cercetarea celor două directoare, a inspectorului general al IȘJ și a două profesoare
• Marcela Mrejeru, șantaj și abuz de funcție pentru ca reclamanta să-și retragă plângerea (AUDIO pe www.gorjeanul.ro)
• Imaginile de pe camerele de supraveghere din școală, șterse la urgență(FOTO)
• Plângere la Ministerul Educației și la Colegiul de Disciplină al IȘJ Gorj!
• Dir. adj.Morie, contactată telefonic de către Gorjeanul: ,,Nu pot să vorbesc, pentru că nu pot…!”
• Dir.Rădoi: ,,Nu am nimic de spus în acest sens, rămâne să vedem soluția din dosar, acesta este în cercetare. Mi-am exprimat punctul de vedere când am fost audiată la poliție, nu vă pot da detalii. Abia după ce se finalizează cercetările…”
• Mrejeru: ,,Da. Sunt parte în dosar. Mi-a parvenit un CD de la Parchet, cu înregistrările, dar era gol… Trebuia la școală să se deruleze ancheta, nu la IȘJ. Am fost la școală să mediez o dispută care nu este normală într-o instituție școlară. Nu am încercat să determin pe nimeni, nimic”.

O profesoară de limba română, titulară a Școlii Gimnaziale ,,Ghe. Tătărescu” din Târgu-Jiu, cu o vechime la catedră de 19 ani, gradul I, cu gradație de merit, care lucrează în această unitate de învățământ de 8 ani, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în februarie, împotriva directorului adjunct al școlii, motivând că Daniela Morie ar fi lovit-o în biroul respectivei, închizând-o acolo după incident. Asta, pentru simplul motiv că aceasta și-ar fi exprimat nemulțumirea legat de limbajul nepotrivit al directoarei la adresa cadrelor didactice, la o întrevedere cu inspectorul de sector. La nici două ore după ce inspectorul a părăsit școala, Morie ar fi ripostat, închizându-și subalterna în birou unde i-a aplicat o corecție. Urmare a acestui incident, cadrul didactic s-a adresat directorului școlii, IȘJ, și după mai multe șicane la adresa profesoarei, și ITM și Ministerul Educației. În cauză doar la Parchet s-a mișcat ceva, mai exact s-a întocmit un dosar penal pe numele directoarei adjuncte, directoarei Rădoi Adriana, pe cel al inspectorului școlar general Marcela Mrejeru, dar și pe numele a două cadre didactice.

În cei 19 ani de activitate, Felicia Boceanu nu a avut niciun fel de abateri disciplinare pe linie profesională, vreun dosar penal ori altercații cu colegii de catedră ori cu părinții sau elevii pe care i-a educat. În cei 8 ani petrecuți în Școala Gimnazială nr.1 din municipiu, profesoara și-a spus de fiecare dată punctul de vedere, chiar dacă acest lucru a deranjat. Până însă pe 14 februarie 2019, când relatarea unei situații de fapt, mai exact referitor la limbajul agresiv și injurios al adjunctei Morie la adresa cadrelor didactice, a transformat-o în persona non grata pentru conducerea școlii, dar și pentru o parte a cadrelor didactice, apropiate celor două directoare.

Încuiată, izbită și apostrofată…!
Profesoara Boceanu a declarat în fața polițiștilor care au fost repercusiunile pe care le-a avut vorbele sale, în momentul în care a fost audiată la Poliția Municipală. Cadrul didactic a explicat, cu lux de amănunte, cum adjuncta școlii a invitat-o în biroul pe care respectiva îl împărțea cu directoarea școlii, atunci când a găsit-o pe profesoară așteptând-o pe hol pe Rădoi, pentru a-i înmâna un proces verbal. Profesoara spune că a intrat, după ce Morie s-a oferit să deschidă biroul în cauză, ca în interior să fie surprinsă de gesturile și vorbele adjunctei.
,,Prima dată a încuiat ușa, m-am speriat și nu am știut cum să reacționez, eram rușinată și nu înțelegeam ce se întâmplă, știind că toți colegii nu erau în zonă, fiind la ore. Apoi, adjuncta mi-a băgat mâinile sub păr, m-a tras, m-a izbit cu putere de perete și apoi de birou, în timp ce mă drăcuia pentru că am vorbit despre ea la acea întrunire. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, a stat apoi cu mine în birou, ea pe scaun și eu în picioare, în timp ce continua să îmi spună ce să fac în prezența ei. Mi-a spus chiar, textual, că atunci când <<ea intră în cancelarie, eu să zâmbesc>>. Am stat acolo cu ea cam 40 de minute, până când a descuiat ușa cu cheia, din exterior, directoarea școlii, care era însoțită de colega mea, și ea profesoară de limba română. Ambele au văzut că eu eram schimbată la față. Eu am ieșit rapid din încăperea în care am fost sechestrată, fiind ținută acolo, închisă cu cheia, fără voia mea și am fugit acasă, încercând să înțeleg ce mi s-a întâmplat. I-am povestit colegei mele, telefonic, imediat după ce s-a întâmplat, iar aceasta mi-a spus că a sesizat că era ceva în neregulă cu mine și că s-a mirat când a văzut că am fost încuiată”, a povestit Felicia Bocean.
Incidentul petrecut în ziua de joi, 14 februarie, a fost comunicat a doua zi directoarei, care nu a vrut să asculte, iar în scris aceasta a depus o sesizare la școală, luni, și imediat după la poliție.
Deși în cauză s-a întrunit Comisia de Disciplină a școlii pentru a verifica dacă sesizarea profesoarei se confirmă, la câteva zile după ce acest organism a hotărât suspendarea cauzei până când Parchetul va începe urmărirea penală, știut fiind că victima a depus o plângere penală în acest sens.

Reacția respingătoare a școlii după plângerea profesoarei
Blocarea anchetei interne într-un caz de o gravitate mare în unitatea de învățământ care educă, sau ar trebui să educe, pentru evitarea unui astfel de comportament, a fost doar prima reacție adversă a școlii la plângerea profesoarei. După acest demers incorect, Felicia Boceanu are parte de o a doua ,,palmă” dată de cei care au senzația că școala este o firmă privată pe care o conduc așa cum vor ei.
Pe 26 martie, la peste o lună de la incident, profesora cere directorului școlii să-i aprobe participarea la un proiect Erasmus+, primul de acest gen de la nivelul școlii, acest lucru implicând o procedură de mobilitate internațională a cadrelor didactice care implică aprobarea școlii și avizul IȘJ. Cadrul didactic urmează procedura ad literam, primește în scris acordul școlii, dar la nivelul IȘJ Gorj este blocată, după ce i se spune în față, de către noul inspector general Marcela Mrejeru, că dacă nu își ,,rezolvă” problema de la școală nu primește avizul cerut.
Solicitanta primește un răspuns scris, halucinant, în care sub semnătura inspectorului general, profesoara este trimisă din nou la școala sa să-i rezolve solicitarea. Totul, în condițiile în care școala aprobase deja solicitarea cadrului didactic, în document fiind stabilite și cadrele didactice care urmau să o suplinească pe parcursul celor șase zile în care aceasta urma să se deplaseze în Turcia, pentru acest proiect.
Mai mult, Mrejeru ignoră faptul că procedura de mobilitate nu prevede ca proiectul să fie coordonat de școala unde profesora își desfășura activitatea, din dorința de a se mușamaliza dosarul privind agresiunea și lipsirea de libertate din școală. Mai mult, inspectorul general arată și chiar spune că vrea să evite, cu orice preț, un potențial scandal mediatic.
Șocant este că, Mrejeru ignoră cele transmise în scris profesoarei Boceanu, în luna septembrie, când avizează, cu propria semnătură, ca un alt cadru didactic al aceleiași școli, cu elevi de clasa a VIII-a, să plece în Polonia într-un proiect similar, care nu este coordonat de școală.
Cadrul didactic contestă, dar nu primește niciun răspuns de la IȘJ, deși demonstrează și acolo și la propria școală că a plătit deja biletul pentru Turcia, confirmând participarea în baza acordului nr. 1432/26.03.2019.
Profesoara pleacă pe proiect, în ciuda faptului că cele două directoare, susținute de aproape de Mrejeru, îi găsesc nod în papură, motivând tot felul de aberații pentru a-i opri plecarea. Asta pornind de la solicitarea unui concediu medical aberant, în condițiile în care aceasta a motivat că pleacă în proiect și își face și analizele, până la obligarea profesorilor care semnaseră că o vor suplini pe Felicia Boceanu să nu mai facă asta, pe parcursul celor 6 zile.
În susidiar, se făceau astfel presiuni asupra cadrului didactic să-și retragă plângerea penală făcută pentru Morie.

Interesant este că în una dintre întâmpinările depuse la instanță de IȘJ, se recunoaște că această instituție nu putea respinge avizarea plecării pe proiect.
În prezent, pe rolul instanțelor din Gorj sunt mai multe dosare inițiate de cadrul didactic care astfel contestă deciziile de neplată a zilelor din proiect și chiar a unei sancțiuni de 10% din salariu pe luna iunie, primită de la conducerea școlii. Un prim dosar a fost câștigat de reclamantă, chiar ieri, la Tribunalul Gorj.

Șantaj: Dacă nu îți retragi plângerea ai 6 zile nemotivate
Când Morie și Rădoi văd că profesoara nu cedează, deși ambele îi pregătesc un adevărat dosar plin cu sancțiuni, refuzuri la solicitarea acesteia și chiar oprirea banilor pe ștat, acestea ajung la inspectorul general, Mrejeru fiind dornică să încheie odată povestea. Asta, nu oricum, ci prin eradicarea dosarului depus la procuror.
Mrejeru vine astfel, de mai multe ori în școală, ca să convingă profesoara reclamantă că ar fi bine să se împace cu părțile, deoarece astfel s-ar anula toate conflictele interne. De fiecare dată, cadrul didactic a refuzat, indiferent de tonul folosit de Mrejeru, fie prietenesc, fie impunător, la adresa profesoarei. Inspectorul general nu este imparțial și chiar abuzează de funcție când îi spue cadrului didactic că trebuie să cedeze ca ,,să i se rezolve ceva”, și ,,să nu fie egoistă”. Șocant este că, la refuzul cadrului didactic, transmite directoarelor în fața reclamantei că dacă aceasta se împotrivește să nu îi rezolve problema cu cele șase zile din proiect.

Presiuni la adresa cadrului didactic fac și cele două directoare care insistă ca profesoara să își retrgă plângerea dacă vrea să îi fie plătite cele șase zile din proiect.

Urmare a intervenției ilegale a inspectorului general în această cauză, Felicia Boceanu înregistrează o nouă plângere penală de data aceasta și la adresa lui Mrejeru, a directoarei Rădoi, a adjunctei și a două cadre didactice care au făcut sesizări infirmate de însăși directorul școlii. Dosarul se află în fază de cercetare penală la PJ Târgu-Jiu.

Calificativ bine, cireașa de pe tort
La începutul noului an școlar, în timp ce conflictul continuă se pare și pentru 2019-2020, profesoara primește un calificativ bine, deși comisia metodică îi acordase punctaj de 95.5. Din acest organism fac parte doi membri ai CA-ului școlii care și-au schimbat radical părerea despre cadrul didactic pe care l-au punctat aproape cu maxim cu nici o lună în urmă.
Pe 13 septembrie contestația s-a pus în discuția unei comisii de rezolvare stabilită în școală. Previzibil, contestația la calificativ a fost respinsă, deși titulara a primit un punctaj mai mic decât al unui dascăl suplinitor și debutant. Comisia chiar stabilește să păstreze punctajul CA-ului, de 81,25, coborât între timp de Consiliul de Administrație. Cadrului didactic nu i s-a cerut un punct de vedere ori justificative pentru diminuarea punctajului inițial de peste 95 de puncte.
Cadrul didactic contestă calificativul și evaluarea subiectivă de care a avut parte și susține că va continua să se apere de acest atac concertat, care are ca scop doar protejarea suspecților din dosarul penal.
Contactate telefonic de Gorjeanul, joi, adjuncta Morie a refuzat să comenteze incidentul și dosarele penale, o atitudine similară având și directoarea școlii, Rădoi. Marcela Mrejeru, inspectorul școlar general, a confirmat faptul că are un dosar penal, că a primit chiar un CD cu înregistrările depuse de profesoara Boceanu la dosar, dar că l-ar fi primit gol, și a contestat că ar fi făcut șantaj și abuz de funcție la adresa cadrului didactic. Mrejeru a subliniat că ea doar ,,a mediat” confictul din părți, refuzând să vorbească despre faptul că a stabilit că dacă reclamanta își retrăgea plângerea ei îi erau plătite zilele din proiect, în caz contrar acesteia nu i se făcea plata.

Dosarele aflate în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu relevă un caz grav petrecut într-o școală din municipiu, unde, cu concursul inspectorului general, cele două directoare au încercat să mușamalizeze cazul. Mai mult, cele trei femei, pun presiune pe cadrul didactic care susține că a fost agresat și sechestrat, atât direct, cât și telefonic, pentru ca aceasta să-și retragă plângerea penală la adresa adjunctei acuzate, șantajând-o că în caz contrar nu i se vor achita zilele pe care cadrul didactic le-a dedicat unui proiect Erasmus+.
Ambele directoare, cât și șefa IȘJ Gorj spun clar că dacă femeia renunță la plângere situația revine ,,la zero’’ mai exact se oprește atacurile succesive asupra profesoarei, iar acesteia i se recunosc drepturile legale din proiect. În cauză se conturează cel mai grav caz de abuz înregistrat asupra unui cadru didactic din Gorj, care trebuie să sufere injurii și acte de agresiune fizică pentru că a avut curajul să ceară ca profesorii din școală să fie respectați de un director. În loc să fie susținută în demersul său, directorul școlii și inspectorul general al IȘJ Gorj îi fac profesoarei, abuzând de funcții, mai multe neajunsuri și ilegalități menite să o facă pe aceasta să renunțe la demersul său penal. Așteptăm ca anchetatorii să-și facă datoria în acest caz de o maximă gravitate, cu atât mai mult cu cât, IPJ Gorj a confirmat, ieri, că dosarul care privește cele cinci persoane nu se află în cercetare încă la poliție.
Anamaria Stoica

9 COMENTARII

  1. De ce nu o întrebați pe dna Boceanu despre prietenia dansei cu dna Morie?Au fost prietene foarte bune .De ce dna Boceanu nu are curaj sa spuna cat timp întârzie la ore si cat timp foloseste telefonul in timpul orelor,ar trebui sa cercetați si aceste aspecte ar trebui sa o întrebați si despre criteriile de evaluare ale elevilor,cei care fac pregatire cu dânsa au un altfel sistem de notare ,vi se pare normal?Acum cand a inceput sa fie trasă la răspundere nu ii mai convine.Ar trebui sa cereți si parerea elevilor.

  2. Într-o școală nu ar trebui sa existe astfel de discuții și comportament. Doamnele din conducere sa înțeleagă ca acel loc de munca nu e proprietate privata și nu li se cuvine nimic mai mult decât oricare alt salariat. Profesorii trebuie să-și facă treaba la clasa, deși unii dintre ei sunt slab pregătiți, iar copiii sunt nevoiți sa învețe din alta parte. E îngrijorător ce se întâmplă în invatamant, a scăzut calitatea pentru ca s-a dat voie sa intre prea ușor, pe ușa din dos, la multi profesori.

  3. Asa e cu prieteniile între femei și mai cu seama în invatamant. Acestea toate implicate în circ ar trebui sa aibă alta preocupare, nicidecum sa creeze conflicte in școală. Mai, doamnelor profesor ce va numiți elevii știți să-i pregătiți, ați auzit de educație, lăsați bârfele pe la cafelele dintre pauze, lăsați mesele întinse prin scoli și puneți osul la treaba ca nu justificați cele 8 ore de munca pe zi. Trântori ce sunteți aveți timp de mascarada

  4. Doamna Anamaria Stoica,
    Va rog sa va respectați profesia de jurnalist și sa verificați știrea din trei surse (cadre didactice, elevi și părinți). Noi, părinții, nj contam niciodată? V-am scris și ieri un mesaj și l-ați ignorat. Poate incomodează. Sau vreți sa o susțineți pe dna. Boceanu in lupta pentru ocuparea postului de director? Sa înțeleg ca toată șarada e făcută pentru a discredita anumite instituții și nu pentru aflarea adevărului?
    Intrebati și părinții cât suferă din cauza meditațiilor impuse de dna. Boceanu. Intrebati copiii. Sesizați ANAF-ul. Nu face nimic la clasa. Luați caietele elevilor. Ce proiecte sunt alea in prag de examen?Aia ii întreabă pe copii la examen? Măcar profesoara de chimie nu ii duce in proiecte in pragul examenelor. Dna. Boceanu voia sa se plimbe doar ea. S-a dus la plimbare, ce mai vrea? Sa fie di plătită de școala? Din banii noștri? Sa pună mâna sa muncească pentru ce e plătită. Și directoarea dacă a bătut-o sa plătească și ea. De abuz, nu vad unde l-ați identificat. Sau nu cunoasteti ce e ăla abuz in serviciu. Sau poate vreți doar discreditare…

  5. Acum să vedem dacă ISJ-ul manageriază tot fără succes aceasta situație deloc aducătoare de voturi PSD- ului.
    E pătată rău de tot imaginea învățământului gorjean prin ieșirea la iveală a
    acestui conflict, care e real și nu mai poate fi ascuns sub preș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here