Directorii de AJOFM-uri, convocați la București

1239

În contextul aniversării a 25 de ani de activitate a Agenţiei pentru Ocuparea Forţei de Muncă a avut loc întâlnirea anuală a conducerii Serviciului Public de Ocupare cu directorii agențiilor județene și ai centrelor de formare profesională. Cu acest prilej au fost discutate aspecte ce vizează organizarea instituţiei în concordanța cu noile prevederi legale, măsurile ce trebuie luate de către directorii instituțiilor teritoriale pentru a se încadra în limitele bugetare stabilite, viitoarele acțiuni ale agențiilor județene pentru finalizarea proiectelor pe care ANOFM le are în implementate precum și pentru realizarea indicatorilor din contractul de performanță managerială.

Totodată președintele ANOFM, Florin Cotoșman, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, a înmânat diplome tuturor directorilor din structurile instituției, subliniind că activitatea echipelor din țară, a colegilor din agențiile județene și din centrele de formare profesională merită toată aprecierea pentru activitatea lor.

Florin Cotoșman, președinte ANOFM: „În acest sfert de secol, instituția noastră a reușit să fie alături de milioane de oameni, ajutându-i să-și găsească locuri de muncă și să-și construiască cariere care să-le ofere siguranță și stabilitate. Cu fiecare persoană care și-a găsit locul de muncă potrivit datorită eforturilor noastre, am reușit să arătăm căt de important este sprijinul nostru. Totodată, prin proiectele implementate de ANOFM, proiecte deosebit de importante atât pentru instituția noastră cât și pentru întreaga țară, Serviciul Public de Ocupare a devenit o instituție pregătită pentru a face față provocărilor secolului XXI”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here