Directori noi, fără concurs, în şcolile din Gorj

7665

Mai multe şcoli din judeţul Gorj vor avea directori noi. Inspectoratul Şcolar Judeţean a organizat, luna trecută, o selecţie pentru ocuparea, prin detaşare, a 24 de posturi de directori şi directori adjuncţi. Este vorba de acele funcţii care nu au fost ocupate prin concurs organizat de Ministerul Educaţiei.

În noul an şcolar, în Gorj avem 23 de unităţi de învăţământ care nu au directori stabiliţi prin concurs. Pe aceste funcţii au fost numite persoane prin detaşare în interesul învăţământului. 28 de candidaţi s-au înscris pe cele 24 de posturi vacante.

Lista noilor directori
Şase unităţi din municipiul Târgu-Jiu vor avea în continuare directori numiţi în funcţie. Astfel, Colegiul Auto „Traian Vuia” va fi condus de Teodora Muja, profesor titular la catedra de electronică şi automatizări. Conducere nouă este şi la Colegiul Tehnic Nr. 2. Ea va fi asigurată de profesorul de sport Ionuţ Cosmin Berca. De asemenea, profesorul de informatică Marius Buzerea a revenit director la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”. Grădiniţa cu Program Prelungit nr.1 din Târgu-Jiu va fi condusă de prof. învăţător Elena Claudia Burci.
În schimb, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” îşi va continua mandatul de director Daniel Cristian Antonie, profesor de matematică. Tot un profesor de matematică a fost numit director adjunct la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu”. Este vorba de Daniela Claudia Leahu Morie.
Şi în câteva şcoli din judeţ au apărut schimbări. Sunt însă şi directori care îşi vor continua mandatul în noul an şcolar. Colegiul „Mihai Viteazul” din Bumbeşti-Jiu va fi condus pe mai departe de Elena Cîrlea. Şcoala Gimnazială nr.1 din Negomir va fi condusă tot de profesorul de limba română Ion Carcalicea, iar Şcoala Gimnazială Sîmbotin – Schela de către profesorul de educaţie fizică şi sport Constantin Gheorghe Dănăşel. Învăţătorul Daniela Popescu va conduce Şcoala Gimnazială Târgu Logreşti, în timp ce la Şcoala Gimnazială „Nicolae Costescu” din Bolboşi a fost numit profesorul de matematică Dumitru Laurenţiu Şurcă.
Şcoala Gimnazială Stăneşti va avea un nou director. Este vorba de profesorul de istorie Cătălin Cojocaru.
La Motru, la Şcoala Gimnazială nr. 2 a fost numit profesorul Carmen Videscu, iar Şcoala Gimnazială nr.1 din Rovinari va fi condusă de Maria Vodislav, de la catedra de limba şi literatura română. Dascălul va fi director adjunct cu delegarea atribuţiilor de director.
Liceul Tehnologic Turburea are directori tot fără concurs. Profesorul de educaţie fizică şi sport Gheorghe Benegui este director pentru un an, iar profesorul de biologie Maria Cojocaru îi va fi adjunct.
Echipa managerială de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Tomovici” este formată din învăţător Elena Gheorghiţă – director şi prof. de limba română Dan Ovidiu Cincă – director adjunct.
Directorii adjuncți numiţi în funcţie sunt: Georgiana Loredana Deaconescu (Liceul Tehnologic Bârseşti), Mariana Frunză (Liceul Tehnologic Turceni), Irina Bobei (Liceul Tehnologic Roşia Jiu), Luminiţa Sandu (Liceul Tehnologic Roşia de Amaradia) şi Cătălin Firescu (Şcoala Gimnazială Aninoasa).
Detaşările sunt valabile doar pentru perioada noului an şcolar.
I.IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.