Directoarea Morie continuă să impună dictatura în Școala ,,Gheorghe Tătărescu”! Personalul, obligat să dea declarații

12413

După articolul din Gorjeanul, directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Tătărescu” din Târgu-Jiu a fost chemată la Inspectoratul Școlar Gorj pentru a da o notă explicativă vizavi de cele petrecute săptămâna trecută. Mai exact, investigația proprie și de la sine putere a respectivei la adresa personalul nedidactic al școlii. Luni, însă, Morie a continuat să impună dictatura în școală, a chemat femeile de serviciu și muncitorii într-o sală de clasă și le-a impus să dea o declarație cum că ea nu i-a întrebat dacă au filmat-o în timp ce își făcea cumpărăturile în școală de la comercianții ambulanți, în timpul orelor de curs. Extrem de deranjată, Morie comenta că s-a saturat să apară în ziar, fără să conștientizeze însă, nici măcar acum, că a fost prinsă pe picior greșit, IȘJ Gorj fiind obligat să investigheze cele petrecute și urmările incidentului. Reamintim că, la adresa comportamentului directoarei, există o sesizare a părinților care reclamă felul în care respectiva își desfășoară orele de curs.
A.S.

20 COMENTARII

  1. Rădoi educatoarea titularizata la Grădiniță Stefanesti cu notă 5,15 cum ai ajuns învățătoare în Tg jiu cu notă 5,15? Ba te a numit si Director la Scoala Gimnazială Tătărescu din Tg jiu. Tu nu ai voie sa predau în Tg jiu și m-ai ușor Isfan si Coica te au numit director. Cum predau tu cu notă 5,15 obținută la concursul de titularizare din anul 1999 pentru postul de educator.

  2. Partidul ei e bârfa, pârâtul la inspectorat și păruiala colegelor!
    O susține Staicu, iar dna Inspector General probabil îl crede: dacă o demit, rămâne învățământul fără o valoare.
    Ciudat este că nici autoritățile locale, care au reprezentanți in CA-ul școlii, se complac în această situație.
    Poate doar insistențele presei vor rezolva cazul! Poate!

  3. Nu pot sa cred ca Dna Morie mai este inca in invatamant. Si-a inceput cariera didactica la CNET, unde am avut ghinionul sa-mi fie profesor de fizica. In doi ani nu cred ca am facut 2 ore de fizica, de cele mai multe ori ne povestea viata personala. Mai mult, dna strangea bani de la elevi pentru a cumpara carti, carti pe care nu le-am primit niciodata. Evaluarea elevilor la clasa se facea in functie de cat de cunoscut era parintele in oras, in nici un caz de performantele acestuia la orele de fizica. Din fericire, din CNET a plecat, probabil la insistentele celorlalte cadre didactice, sau poate ca seniorului ii era mult prea rusine cu ea.
    Nu inteleg de ce nu se iau masuri importriva ei, aceasta doamna nu are ce cauta in invatamant, este o rusine pentru invatamantul romanesc.

  4. Ai dreptate! Morie e capabilă să ofere senzaționalul în școala aia și s-a văzut de ce este în stare, dar nu ca și profesor cum spui tu, aici este depășită de situație, o spun chiar părinții copiilor. Nu are nicio legătură cu materia pe care se chinuie să o predea, este o,, necunoscută” a matematicii.

  5. Rezultatele obținute la Evaluării Naționale ,de care tot comentează domnul Mădălin ,sunt meritul copiilor, dar mai ales al părințiilor care plătesc o grămadă de meditatori.Doamna Morie se descalifică prin atitudinea de jupâneasă ,nepotrivită unui cadru didactic, iar doamna general Constantinescu știe bine situația din Tătărescu, așa că ar trebui să se trezească ,că s-a dus luna de miere, și fuguța ar trebui să se pună pe treabă.

  6. Stiu ca se caută si se vinde foarte bine senzaționalul(doar suntem țara care i-a făcut vedete pe Viorel, Vulpita, Fernando si multi altii), dar se pare ca toate aceste incidente relatate de presa nu afectează actul educațional, drept dovadă rezultatele obținute la evaluările naționale(inclusiv matematica ) care plasează scoala pe locurile fruntașe din județ.

    • „Madaline”, nu te mai chinui s-o aperi! Rezultatele bune sunt pentru că, din fericire, există și alți profesori in școala: buni și foarte buni. Madam M nu se încadrează în această categorie.

  7. Pe aceasta incompetenta o sustine Ministerul Educatiei si I.S.J. Gorj. I-a batjocorit pe toti profesorii din scoala respectiva. Sa-i fie rusine. Este o catrastofa de profesor.

  8. Îi spun doar atât! Să-i fie rușine. Sunt părinte și cadru didactic. I-a umilit pe toți profesori din școală. Sincer vă spun, nu are inteligență și nici prestație de a fi cadru didactic. Nu cred că va fi schimbată. Este protejată politic de către Ministerul Educației și I.S.J. Gorj. Tot timpul mi-a spus că este protejata doamnei Corina Marin din Ministerul Educației. I-am verificat caietele copilului meu și am descoperit că nu ști NIMIC. Este departe de a fi OM și mai ales de a fi un MODEL pentru generați de elevi. Rușine să vă fie „doamna director”!. Închei prin a vă spune așa ,,Omule stai departe de omul prost…!”. Prostia ce îi este destin, pentru că nu a mișcat un deget să fie altfel. Este o nevertebrată condamnată la neputință, nu este capabilă nici să se ridice, nici să alerge, nici să vadă la mai mult de câțiva centimetri de jur împrejur. Mi-a pus copilul să-i înregistreze pe profesorii de la clasă, ca să-i șantajeze. Rușine, rușine, rușine.

  9. Seria ” Ce tâmpenii a mai făcut Morie?”.
    Alooooo! Isj-ule, dragule, taie din rădăcina răul! Nu-ți fie frică de Corina M., o avea altă treabă decât să o susțină.

  10. Eu chiar nu inteleg,cum a putut acest specimen sa tragă sforile pentru a conduce o unitate de învățământ?Cat de inconștienti pot fi cei care au promovat o asemenea catastrofa care a distrus doua generatii de elevi,chiar nu se pot lua masuri?

  11. Cred ca e mândru seniorul de o asa creatură! După ce ca a tras-o de păr să termine școala și a băgat-o în învățământ pe ușa din dos, acum ii mai face și numele de râs.

  12. Cine dracu o mai ține și pe asta directoare după cele întâmplate ?? Oare, pilele de la minister cum se laudă peste tot că are?? Doamna Inspector General, nu vă lăsați intimidată de jargoanele așteia și dați cu ea de pământ pentru că este o incompetentă pe toate domeniile.

  13. La Morie te aștepți la orice, are un comportament abject. Prostia și nesimțirea sunt calitățile ei de bază. Ca și profesor de matematică este mediocră, asta o spun unii părinți care se plâng de felul cum își desfășoară orele la clasă. Iar ca și director adjunct, face școala de râs după fiecare apariție spectaculoasă în presă, pe care o are această,, nulitate absolută „, numită Morie.

    • Nu stiu cum e cu reclama, dar calitatea de profesor este masurabila(in special la matematică și română ) prin rezultatele la evaluările naționale, iar la Tătărescu au fost rezultate mereu bune

      • Întreab-o pe Morie cum e cu reclama, poate te învață și pe tine, că știe foarte bine. La ea calitatea de profesor este limitată, măsurabil este altceva. Cât despre rezultatele deosebite ale lui Morie, e foarte greu de spus, că nu ai ce.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here