Incidentul de acum o săptămână, de la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Tătărescu’’ din Târgu-Jiu, cunoscută drept Școală nr.1, nu a fost trecut cu vederea de către noua conducere a IȘJ Gorj. Reamintim că, în cadrul școlii li s-a permis accesul unor comercianți ambulanți care, în ciuda măsurilor Covid, și-au vândut produsele, lenjerii de pat, pilote și perne, în incinta unității educaționale. Chiar directoarea a cumpărat de la respectivii, plecând cu produsul, astfel achiziționat, sub braț. Școlile au măsuri extrem de restrictive, în pandemie, impuse de Covid, pentru protejarea elevilor și a cadrelor didactice. ,,În această dimineață ne-am sesizat din presă, nu știam despre acest lucru (n.r. transformarea școlii în talcioc). Am contactat-o pe doamna director adjunct Morie și i-am cerut o notă de relație în legătură cu acest eveniment. Îi dăm astfel ocazia să explice dânsa ce s-a întâmplat acolo (n.r.în școală), să vedem punctul dumneaei de vedere iar, apoi, în funcție de acest punct de vedere, vom stabili dacă se va întruni o comisie care să analizeze situația”, a precizat Dana Constantinescu, inspectorul școlar general al IȘJ Gorj, la cererea Gorjeanul.
A.S.