Nicolae Trancău, pensionar din Drăguţeşti, a reclamat, recent, la Gorjeanul, dar şi anul trecut, la organele de anchetă, că ar fi fost neîndreptăţit la primirea unui drept de pensie, de către conducerea Casei de Pensii Gorj. Directorul instituţiei, Rodica Ghimiş, acuzată de Trancău de abuz în serviciu, i-a răspus, în scris, pensionarului că acesta nu avea dreptul să beneficieze de pensia solicitată, el pierzând şi un proces deschis împotriva instituţiei. Ghimiş consideră că, acuzaţiile lui Trancău la adresa sa sunt astfel nefondate, aceasta comunicându-i solicitantului următoarele:
“Acordarea art.169 din Legea 263/2010 s-a realizat pentru pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 şi care au desfăţurat activităţi în locuri încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, beneficiind de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a ll-a de muncă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care, la recalcularea pensiilor în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
(3) De creşterea punctajelor anuale prevăzută la alin. (1) beneficiază şi persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 aprilie 2001-2 noiembrie 2008 inclusiv, numai în situaţiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual s-au utilizat stagiile complete de cotizare prevăzute de legislaţia în vigoare în perioada respectivă”.
1977 de pensionari, în cazul lui Trancău
Directorul Casei de Pensii Gorj, mai face public şi faptul că, la nivelul judeţului Gorj, un număr de 10.076 pensionari au lucrat în condiţii de grupa I şi condiţii speciale, dintre care pentru un număr de 1977 cazuri nu au fost aplicate prevederile articolului 169 din Legea 263/2010, deoarece pentru aceştia încă de la stabilirea iniţială a pensiei s-a utilizat un stagiu complet de cotizare de minim 20 de ani şi vârsta minimă de 45 ani, fapt ce a generat un cuantum mult mai mare decât pentru cei care la stabilirea dreptului de pensie s-a utilizat un stagiu complet de cotizare cu mult mai mare( 35 de ani, faţă de 20 de ani).
“În cazul domnului Trancău Nicolae, la stabilirea punctajului mediu anual şi implicit a cuantumului pensiei a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, potrivit prevederilor Legii 19/2000, în temeiul căreia a fost pensionat, urmare a faptului că a avut un numar de 20 de ani, 3 luni şi 29 zile lucrate în condiţii speciale, respectiv subteran şi vârsta de cel puţin 45 ani (la data pensionării iniţiale a avut 47 ani şi 8 luni vârsta). Prin urmare se poate observa că, domnul Trancău Nicolae a beneficiat de un drept de pensie cu mult mai avantajos decât cei care nu au avut acest beneficiu al legii (să fie pensionat de la 45 de ani şi să beneficieze şi de un punctaj mediu anual rezultat din împărţirea numărului de puncte la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani). Prin acordarea articolului 169, legiuitorul a dorit să compenseze şi pensionarii care, deşi au lucrat şi ei în condiţii de grupa I sau grupa II de muncă nu au avut posibilitatea legală să beneficieze de avantajele celor pensionaţi şi mai devreme şi mai avantajos. De altfel, domnul Trancău Nicolae a contestat în instanţă faptul că, nu a beneficiat de acordarea art. 169, actiunea acestuia fiind respinsă”, mai transmite Rodica Ghimiş.
În concluzie, plângerea penală la adresa directorului Casei de Pensii Gorj, făcută anul trecut de pensionarul Nicolae Trancău, rămâne fără obiect.
Anamaria Stoica
Pensionar la 47 de ani ? Hai sa fim seriosi…uitati-va la el in poza cum tine barba in sus. Daca era bolnav sau necajit,avea capul plecat de suparari si nevoi.Asta plesneste de sanatate si de prea mult timp liber .Gaseste-ti nene un servici decat sa stai cu mana intinsa la stat.