Direcţia Publică Motru face deratizări

258

În ultima săptămână pentru toate scările de bloc din municipiul Motru au fost pregătite afişe cu data la care angajaţii Direcţiei Publice vor face deratizare.

O asemenea acţiune de amploare este concepută după modelul marilor oraşe, vizând acţiuni repetate de distrugere a insectelor şi rozătoarelor. Direcţia Publică face apel la cetăţeni, întrucât există situaţii în care starea de întreţinere a apartamentelor asigură un mediu propice dezvoltării numerice a rozătoarelor şi mai ales a gândacilor, deşi aceste lucruri nu sunt făcute publice decât cu mare greutate. Dacă pentru unii dintre locatari aceasta a devenit o obişnuinţă, prezenţa gândacilor, mai ales în blocurile vechi, îi deranjează pe ceilalţi. Nu se ştie care este preţul dezinsecţiei şi deratizării unui apartament, însă surse neoficiale spun că nici nu s-a calculat o asemenea operaţiune, pentru că nu există solicitanţi. Cosmin Morega, directorul Direcţiei Publice şi-a luat însă treaba în serios şi îşi organizează acţiunile în mod civilizat şi transparent, încercând să obţină maxim de rezultate prin deschiderea canalelor de comunicare cu populaţia. Acţiunea a început pe 1 iunie şi va dura toată luna.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here