Liberalii care își doresc să obțină cu orice preț cele zece funcții din CA-ul și cele de cenzori de la Direcția Publică Motru s-au prezentat, astăzi la orele 11.00, la sediul unității, cu scopul de a organiza o ședință rapidă a Consiliului de Administrație și a se numi astfel, singuri, pe posturi.
Cu toate că la Direcția Publică Motru este un focar de Covid, luându-se de ieri decizia că personalul care a intrat în contact cu persoana bolnava să rămână în concediu, iar sediul sa fie dezinfectat, birourile închise și intrarea în unitate, restricționată, liberalii au ignorat decizia în cauză. Aceștia nu au ținut cont de pericolul la care se supun ei și angajații și au vrut să forțeze accesul în unitate, fiind opriți de paznici.
Problema este și mai dureroasă, deoarece hotărârea de numire AGA a celor din CA și a cenzorilor nu a fost publicată în Monitorul Oficial și, mai mult, noii numiți nu au contract încheiat în acest sens.
Cu toate acestea, pentru a-și atinge scopul, liberalii au ales să facă ședință în curtea unității, doar de dragul de a ocupa funcțiile bine plătite. Membri propuși de PNL au fost aduși aici de catre fostul consilier personal al primarului Jianu, organizatorul acestei acțiuni, care și râvnește la funcția de președinte al CA sau de director al societății, spun martorii evenimentului.
Oamenii s-au simțit jenați văzând acest lucru dar, de teama că o parte din ei lucrează la Stat, au acceptat situația jenantă care va fi contestată în instanță. De asemenea, deciziile luate în curte vor fi contestate.
Scopul întâlnirii este clar, aceștia vor să pună mâna pe Direcția Publică Motru pentru a-i obstrucționa activitatea, având în vedere că, în ultimele luni, lucrurile în Motru se mișcă bine iar acest lucru nemulțumește opoziția liberală.
Aceste noi numiri nu sunt nici pe placul angajaților care sunt conștienți că vor avea o perioadă dificilă sub liberali, exact ca în anii trecuți când salariile le erau întârziate cu lunile, și se tem chiar de restructurare masivă de personal. În acest caz ar trebui să intervină organele abilitate și CL, pentru a se crea stabilitate la această unitate. Practic, după UATAA, adusa pe buza prăpastiei, urmează Direcția Publică Motru.