Direcţia Publică de Patrimoniu are 17 posturi vacante

576

În cursul acestui an, Direcţia Publică de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu va face demersuri pentru angajarea de personal pe cele 17 posturi vacante existente. La ora actuală DPP Târgu-Jiu are 31 de cadre medicale pentru unităţile de învăţământ, numărul acestora fiind insuficient. Directorul Constantin Fârţă a declarat că până la sfârşitul anului vor fi angajate cel puţin şapte persoane.

Cele 31 de cadre medicale aflate în subordinea Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu reuşesc cu greu să facă faţă activităţilor specifice. Chiar şi aşa, pe perioada vacanţei de vară, doi asistenţi sunt detaşaţi la Săcelu pentru a asigura asistenţa medicală elevilor care vor merge în tabără acolo. „Am asigurat şi asistenţa medicală în Centrul de Agrement Săcelu prin personalul pe care îl avem. Acest centru nu funcţionează sub directa autoritate a aparatului Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, dar noi, prin Direcţia de Patrimoniu, am detaşat câte doi asistenţi, asigurând 6 din cele 9 perioade solicitate”, a confirmat Constantin Fârţă, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu.

Urmează concursuri de angajare
Reprezentanţii DPP Târgu-Jiu vor scoate la concurs posturile vacante şi, până la sfârşitul acestui an, se vor face câteva angajări. „În baza Ordonanţei 77/2013 privind reorganizarea administraţiei publice locale noi avem 17 posturi vacante care nu au fost tăiate. Cele 31 de cadre medicale pe care le avem acum sunt total insuficiente. Urmează să se facă demersuri pentru angajări şi încercăm ca până la sfârşitul anului să mai angajăm cel puţin şapte persoane”, a precizat directorul Direcţiei de Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu.
Constantin Fârţă a mai spus că nu există probleme în privinţa achitării salariilor acestui personal, iar pentru noile angajări se vor solicita bani de la Ministerul Sănătăţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here