Direcția de Evidență a Persoanelor Gorj recrutează un arhivar

1031

Direcţia Comunitară Județeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj, cu sediul în municipiul Târgu-Jiu, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de arhivar, la Compartimentul Administrativ, Serviciul Financiar Contabilitate.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii medii absolvite cu diplomă; certificat absolvire – specializare arhivar; vechime în muncă – minimum cinci ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 16 octombrie 2020 – termenul limită de depunere a dosarelor; 27 octombrie 2020, ora 10.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.